luni, 9 februarie 2015

Linia Arpad - moştenirea horthystă a Carpaţilor Orientali (partea a II-a)


Concluzii, dimensiuni turistice  şi perspective



Motto:
A fost ultima încercare de a face Ardealul un spaţiu maghiar eliminînd sau minimalizând cultura şi limba română” - Ablonczy Balázs, "Ardealul revenit 1940-1944", 2011



Exacerbarea rolului pe care Linia Arpad (Arpad Vonal) l-a avut în desfăşurarea ostilităţilor din ultima fază a Războiului Mondial este specifică anumitor medii naţionaliste, şoviniste maghiare, a căror bravură pe această temă este nefondată. De multe ori se argumentează faptul că obiectivul în sine ar fi fost impenetrabil, depăşind alte construcţii de genul, din epocă.

Din capul locului trebuie menţionat, tot pe filiera surselor ungureşti, cum iniţiatorii proiectului au ajuns la concluzia că un astfel de aliniament fortificat nu este de netrecut, ci doar poate întârzia un asalt al inamicului (vezi aici, capitolul în limba germană „Die Árpád-Linie in den Karpaten”).

Mitul impenetrabilităţii cade din start! Iar prima breşă a Liniei Arpad (în zona KrosnoDukla, graniţa slovaco-poloneză, 26 septembrie 1944; a nu se confunda cu depăşirea propriu-zisă a Pasului Dukla, ce s-a produs la 6 octombrie acelaşi an) certifică acest aspect.

Pasul Dukla, la graniţa slovaco-poloneză

(Trebuie menţionat faptul că strategia inţială a STAVKA (Înaltul Comandament al Armatelor Sovietice) era să evite de principiu hazardul unui asalt peste trecătorile carpatice bine fortificate şi să se înainteze spre Berlin prin câmpiile poloneze (Frontul I Ucrainean), precum şi dinspre sudul Transilvaniei spre Budapesta şi mai departe (Frontul II Ucrainean). Decizia de a lua cu asalt zona Krosno-Dukla a venit la sfârşitul lui august 1944, în urma spontanei insurecţii a partizanilor slovaci, cei care trebuiau susţinuţi efectiv de Armata Roşie)