joi, 6 noiembrie 2014

Munţii Şureanu: Vârful Negru, patrimoniu natural şi istoric ignorat


Pledoarie pentru cunoaştere şi ocrotire

Zona înaltă a Şureanului văzută Parâng


Generalităţi 

 (recomandare: cei mai puţin pasionaţi de „caseta tehnică a muntelui" pot sări peste acest scurt capitol, derulând pagina spre subiectul propriu-zis)

Constituţia geologică foarte complexă a Munţilor Şureanu, precum şi totalitatea agenţilor exogeni ce s-au „mulat” pe slăbiciunile domeniului petrografic în speţă au făcut din această unitate orografică un mozaic de îmbinări ale formelor de relief.

Preluare după Valer Trufaş, Constanţa Trufaş, „Munţii Şureanu”, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1986

Astfel, în funcţie de particularităţile rocilor, avem în primul rând la partea superioară a muntelui zone de platformă (ca nişte poduri interfluviale), extinse în peisaj, precum şi culmi compacte, greoaie dezvoltate pe roci cristaline, toate acestea supuse unui îndelung proces de modelare subaeriană. Sunt cele mai impunătoare părţi ale reliefului din Şureanu dacă socotim altitudinea la care s-au dezvoltat (peste 1700-1800 m) şi prestanţa pe care o impun privitorului ce le zăreşte din masivele învecinate.