English selection
Pledoarie pentru cunoaştere şi ocrotire
 |
| Zona înaltă a Şureanului văzută Parâng |
Generalităţi
(recomandare: cei mai puţin pasionaţi de „caseta tehnică a muntelui" pot sări peste acest scurt capitol, derulând pagina spre subiectul propriu-zis)
Constituţia geologică foarte complexă a Munţilor Şureanu,
precum şi totalitatea agenţilor exogeni ce s-au „mulat” pe slăbiciunile
domeniului petrografic în speţă au făcut din această unitate orografică un
mozaic de îmbinări ale formelor de relief.
 |
| Preluare după Valer Trufaş, Constanţa Trufaş, „Munţii Şureanu”, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1986 |
Astfel, în funcţie de particularităţile rocilor, avem în
primul rând la partea superioară a muntelui zone de platformă (ca nişte poduri
interfluviale), extinse în peisaj, precum şi culmi compacte, greoaie dezvoltate
pe roci cristaline, toate acestea supuse unui îndelung proces de modelare subaeriană.
Sunt cele mai impunătoare părţi ale reliefului din Şureanu dacă socotim
altitudinea la care s-au dezvoltat (peste 1700-1800 m) şi prestanţa pe care o
impun privitorului ce le zăreşte din masivele învecinate.
În areale precum cele de pe culmile Vârful lui Pătru - Auşel
- Şureanu - Cârpa, insular pe culmile Clăbucet, Parva ori Gropşoara s-au
suprapus suprafeţe de nivelare din cadrul complexului sculptural de tip Borascu
(local numite şi „Auşel”), identificate de geograful francez Emmanuel de
Martonne în cuprinsul majorităţii unităţilor muntoase meridionale.
 |
| Vârful lui Pătru – 2130 m |
Sub aceste suprafeţe de eroziune dezvoltate la altitudini
mari apar alte două complexe structurale (Păltinei şi Luncani), la înălţimi mai
joase şi care la o primă vedere nu spun prea multe călătorului de rând, ci
poate doar celor avizaţi sau pasionaţi de spectaculoasa ştiinţă a
geomorfologiei. Este de menţionat aici - la o altitudine medie de peste 1650 m
- grefarea formelor de relief glaciar pe cele două suprafeţe superioare de
eroziune: Borascu (Auşel) şi Rău-Şes (Păltinei). Vorbim de circuri glaciare
(Pătru, Şureanu, Gropşoara, Cârpa, Parva, Dobraia), depozite morenaice, dar şi
praguri sau spinări de berbec.
Depozitele calcaroase din partea sud-vestică a Şureanului
sunt responsabile pentru un spectaculos cumul de forme de relief endo şi
exocarstice, sculptate sub acţiunea factorilor externi în zona Grădiştea de
Munte, Cioclovina - Baru, Crivadia - Băniţa - Peştera Bolii sau Culmea Piatra
Leşului.
Alte roci sedimentare (conglomerate, gresii, argile, marne)
apar ca o cuvertură peste faciesul cristalin (îndeosebi în partea de nord şi de
sud a acestor munţi) dictând naşterea unor forme de relief de tipul cuestelor
şi suprafeţelor structurale sub influenţa aceloraşi agenţi care sculptează şi
arealele superioare ale muntelui.
Iată cum disponibilitatea la modelare a fundamentului
geologic, precum şi forţele ce acţionează prin înlesnirea apei, vântului,
aerului (parţial şi a microorganismelor) afectează o unitate montană a cărei
orogenie a apus demult, dar a cărei fasonare peisagistică este asiduu
continuată dinspre exteriorul scoarţei terestre.
Vârful Negru
Am făcut această introducere pentru familiarizarea
cititorului cu anumite aspecte ce ţin de dinamica şi complexitatea reliefului
din Şureanu, munte cu o ţinută aparte în cuprinsul Meridionalilor dintre Olt,
Jiu şi Strei. Şi pentru că orice noţiune introductivă are un scop bine
determinat, ajungem şi la el.
Păşind cu deferenţă într-o zi de toamnă târzie pe cărările
montane ale acestui ţinut sacru al dacilor, exersam plăcuta activitate a
punerii în oglindă a informaţiilor scrise despre relieful Şureanului cu
realitatea din teren. Cunoşteam din incursiuni prealabile doar anumite
„izbucniri” calcaroase de la periferia acestor munţi şi pitorescul pe care aceste
roci sedimentare întemeiate pe carbonat de calciu îl oferă amatorilor de
drumeţie precum şi exploratorilor de adâncuri.
În prezenta tură prin Munţii Sebeşului (pe traiectul dinspre
Obârşia Lotrului - Poiana Muierii - Vârful Salanele - Smida Mare - Vârful lui
Pătru - Cabana şi Vârful Şureanu - Vârful Comarnicel şi mai departe spre
Platoul Mlăcile şi Şaua Şinca) aveam ocazia să străbat la pas nişte culmi
impunătoare, statornicite pe un fundament cristalin, fapt ce le conferă atât
omogenitate cât şi un caracter mai mult decât tipic. Spun tipic, deoarece
majoritatea grupelor de munţi apropiate Şureanului, ca şi acesta, denotă
veleităţi de spinări golaşe, cu forme ondulate, pe alocuri aspect de cupolă:
Cibinul şi Lotrul, Latoriţei, Căpăţânii, Vâlcan şi chiar Parângul Estic.
Odată trecut de apogeul numit Vârful lui Pătru (2130 m),
apoi de Vârful Auşel şi de culminaţia care dă şi numele acestui munte, reuşesc
- însoţit fiind de Adina - să parcurg o bună bucată din partea mediană a coamei
principale. La ceas de asfinţit trec de Culmea Doabrei şi Vârful Comărnicel, în
drum spre Platoul Mlăcile şi stâna bine păstrată de pe această culme. În zare,
pe direcţia de înaintare, o silueta impresionantă ne barează drumul, trapezul
perfect ce se schiţează în amurg şi alura mai întunecată decât a culmilor din
jur dându-ne de înţeles că privim spre enigmaticul Vârf Negru şi cei 1862 m
altitudine ai săi.
 |
| Prestanţa în peisaj a Vârfului/ Muntelui Negru |
Enigmatic şi anonim, acest munte nu spune prea multe pentru
drumeţul care şi-a „clătit” ochii cu zona înaltă a Şureanului, iar acum
străbate vaste porţiuni de platou în drum spre adăpostul oferit de o amenajare
pastorală sau poate chiar o cabană precum cea de la Prislop, dacă timpul avut
la dispoziţie permite acest lucru.
Anonim devine acest vârf/ deal/ munte al Negrului şi dacă
socotim bine marcata şi conturata potecă de pe versantul sud-vestic al său, care-l ocoleşte pe la poale, în drum
spre neteda culme a Mlăcilor şi Şaua Şinca, dincolo de care opţiunile ca şi
direcţie de înaintare devin întreite.
Coborând la ceas de seară pe la nordul Vârfului Comărnicel
în Curmătura Gropşoarelor şi neavând la dispoziţie informaţii referitoare la
poteca bine schiţată ce încinge Muntele Negru pe povârnişurile sale
sud-vestice, ne ghidăm după o sursă mai veche. Astfel, reputatul Valer Trufaş
ne îndeamnă să ocolim acest „obstacol” stâncos pe la est şi nord, direcţie
opusă celei mai nou încetăţenite, dar pe care o vom alege şi în conjunctura
adăpostului pastoral ce ne făcea cu ochiul de la distanţă, pe versantul
răsăritean al Negrului.
Iată-ne, aşadar, conjunctural ieşiţi din tiparul călătorului
de rând care ignoră înălţimile Negrului, îmbiat fiind de cărarea ce străbate
acest promontoriu pe curbă de nivel, cuverturile de jnepenişuri ce te întâmpină
de pe versanţi contribuind la înrădăcinarea în subconştient a ideii că nu ai ce
căuta pe această culme aparent greu de străbătut. Într-un fel raţionamentul
este corect, cum aveam să aflăm în seara respectivă, dar
şi a doua zi, însă admiraţia inoculată spontan de acest Munte Negru
(implacabilă denumire!) lucra deja în adâncul dorinţei de a afla şi mai multe
despre el, dovedindu-se într-un final că abaterea de la traseul marcat va fi
mai mult decât benefică.
Soarele s-a ascuns deja după crenelurile Masivului Retezat.
De la depărtare, în Bazinul Gropşoarei, vedem o rană imensă dată de un parchet
exploatat în ras. Depăşim momentul de mâhnire, iar „centura de siguranţă” pe
care ne-o oferă stâna din acelaşi bazin hidrografic (ca şi posibil adăpost) ne
îndeamnă să forţăm puţin norocul la lumina frontalelor, în speranţa că vom
depăşi această culme a Negrului şi o vom admira mâine dimineaţă de la nord de
ea, dinspre întinsa platformă a Mlăcilor şi amenajarea pastorală găsită acolo.
Suntem pe faţa de est a muntelui şi traversăm rapid două
ravene care „muşcă” din versant, iar după puţin timp privim mai îndeaproape
spre stâna de sub acest munte, situată fiind ceva mai jos de curba de nivel pe
care înaintăm. Marşul nostru pe pantele dezvelite se vădeşte fără inconveniente
majore, în ciuda negurii atotstăpânitoare şi a fragmentelor de rocă ce
împestriţează traiectul nostru, acestea din urmă fiind mărturii ale
dezagregării stâncilor din treimea superioară a muntelui.
Curând costişa golaşă, cu lespezi de piatră, devine
garnisită cu petice intermitente de jneapăn şi pâlcuri de molidişuri. Constatăm
că suntem strânşi ca într-o menghină în domeniul de contact al pădurii cu cel
al etajului subalpin, desişul vegetaţiei impietând unei înaintări tihnite.
Zgomote ciudate animă amalgamul de pini pitici şi vegetaţie septentrională, iar
dispariţia subită a „brumei” de potecă urmate până la un moment dat ne face să
ne dorim o urgentă revenire la stâna pe lângă care am trecut. Această manevră
nu va fi deloc facilă, dar într-un final vom izbândi în efortul de a găsi
sălaşul pastoral ce ne va oferi adăpost şi odihnă după această tentativă nereuşită
de a depăşi muntele în speţă.
Fără să-mi dau seama, atât prestanţa în peisaj a Negrului,
mistic conturat la apus, cât şi înaintarea plină de suspans, la lanternă, pe
versanţii pavaţi cu grohotiş, iar mai apoi tapisaţi de cuverturile compacte ale
jnepenilor şi molizilor ce se întrepătrund ca într-o broderie bine ţesută, nu
fac decât să accentueze emoţia descoperirii treptate a acestui munte.
Se naşte întrebarea: ce are aşa interesant de oferit Vârful
Negrului şi dacă nu cumva este doar un exces personal descrierea în amănunt a
acestuia?!? Dezlegarea acestei chestiuni stă preponderent în apanajul celor
care au străbătut lungile poteci ale Şureanului, îndeosebi dinspre Cabana
Prislop sau Sarmiszegetusa spre zona înaltă sau dinspre vârfurile de peste
2000 de metri spre Comărnicel şi mai departe, toate aceste cărări precum şi
vastele zone molcome, austere, contribuind la convingerea cum că ştii la ce tip
de peisaj să te aştepţi pe tot parcursul hălăduirii pe culmi. Asta până la un
moment dat, deoarece vârful/coama care face obiectul relatării are ceva mai mult de spus în ceea ce priveşte
relieful Munţilor Şureanu.
Acest trunchi de piramidă cu versanţi pavaţi cu grohotişuri,
cu trene compacte de jnepenisuri aşternute pe suprafeţe impresionante, te
dezmorţeşte vizual prin apariţia sa neaşteptată, insulară în ansamblul
segmentului carpatic de faţă.
Petrografic vorbind, ivirea la zi a rocilor mai dure care
formează acest munte determină un adevărat accident în relief, cu atât mai
interesant de cunoscut.
Să încercăm deci o incursiune prin „iţele” structurii
geologice a acestui vârf! Avem informaţia importantă conform căreia ne aflăm
într-un perimetru cu roci magmatice. Mergând mai departe pe firul ideii, în
Geografia Fizică a României (Posea Grigore, ediţia a II-a, 2006) se afirmă:
„zona de orogen cuprinde circa 65% din teritoriul României şi s-a realizat în
urma unor procese tectono-structurale şi magmatice pe parcursul ciclului
orogenetic alpin”. Cu referire strictă la Carpaţii Meridionali ştim că „această unitate se caracterizează prin prezenţa masivă a rocilor
cristaline, străbătute uneori de roci eruptive vechi şi noi”.
Aşadar, deşi suntem înarmaţi - ca iubitori ai muntelui - cu
bagajul de cunoştinţe conform căruia aria cristalină este caracteristică
tuturor grupelor meridionale - de la Valea Dâmboviţei până la Culoarul Timiş –
Cerna - iată că intruziunile magmatice din Etapa Carpatică Veche (între
Cretacic şi Paleogen, cu paroxism în perioada orogenezei laramice) fac casă
bună cu Carpaţii de Miazăzi, cu atât mai inedită fiind apariţia acestor tipuri
de roci la zi.
Este cazul Vârfului
Negru, ce devine astfel un obiectiv în sine pentru pasionaţii de geologie, dar
şi pentru cei care vor să păşească printr-un domeniu cu totul deosebit al
Şureanului, în care magmatismul este vizibil cu ochiul liber, prin rocile cu un
colorit aparte (nuanţe de maro, galben-brun, cărămiziu etc.) ce potenţează
peisajul alături de jnepenişurile de un verde închis. Ca o paranteză, este de
la sine înţeles că mutualismul rocă -
vegetaţie şi alura implacabilă pe care
acesta o dă muntelui au contribuit la denumirea de Vârf/Deal Negru.
Cu referire la acest vârf reţinem şi spusele lui Valer
Trufaş: „un corp magmatic format din roci ultrabazice (serpentinite)”. Avem
aşadar un magmatism de contact ce conduce la roci metamorfice (vorbim de
punerea în loc a magmelor în scoarţă, acestea transformând rocile din jur pe o
„aureolă de contact”). Este foarte curios aici cum s-a produs apariţia la
suprafaţă a acestor mase de roci ultrabazice, ştiut fiind că datorită greutăţii
specifice mari tipul prezentat se întâlneşte în partea cea mai adâncă a
intruziunilor. Ori, doar o formă de magmatism are capacitatea de a scoate la
suprafaţă rocile grele, ultrabazice, iar aceasta este cea caracterizată prin
„ţâşnirea” la zi a maselor de fluide. Nu există curgere la acest tip de
magmatism, ci doar se formează o „movilă” cu versanţi abrupţi, cum este şi în
cazul Dealului Negru (intră în discuţie aici şi noţiunea de „dom” atribuită
Vârfului Negru, noţiune care se leagă de acelaşi magmatism).
Trecând peste demersul pretins riguros în ce priveste
geologia caracteristică zonei Negrului, revin la relatarea contactului nostru
cu acest munte interesant.
Astfel, a doua zi de dimineaţă avem ocazia să trăim mai pe
îndelete „experienţa” vârfului cu pricina, atunci când pornim lupta cu pantele
înclinate şi cei 200 de metri diferenţă de nivel ce ne despart de zona
superioară a muntelui. Pietre de diferite forme şi mărimi împestriţează
pajiştile aşternute pe versanţi, în preambului apariţiei destoinicei vegetaţii
arboricole subalpine.
În zare, spre partea
nord-estică a muntelui, trenele de jnepenisuri precum şi pădurile dese de molid
ce urcă dinspre Bazinul Gropşoarei ne fac să realizăm inutilitatea demersului
de surmontare a versantului, din seara precedentă, . Deseori, pe lângă pâlcurile
de Pinus Mugo se iţesc diferiţi hribi zgribuliţi, întârziaţi, apăruţi după
ploaia consistentă ce a revigorat natura cu câteva zile în urmă.
 |
| Zona superioară a Negrului |
Pe neştiute atingem partea de sus a Negrului ieşind pe un
platou marcat din loc în loc de stânci masive. Înaintăm spre sectorul nordic
până aproape de culminaţia de 1862 m a acestui munte. Oxizii de fier care
conferă ruginiul rocilor certifică şi prezenţa numeroaselor zăcăminte de acest
fel în împrejurimi, cunoscute fiind şi exploatate intens încă din perioada
dacilor, făuritori ai civilizaţiei din epoca cu acelaşi nume cu a metalului
amintit.
Dealtfel, un areal compact al Munţilor Şureanu - inclusiv
zona Negrului - a fost propus de câţiva ani pentru includere într-o rezervaţie
arheologică, ivirile de fier, artefactele şi vestigiile legate de prelucrarea
metalului în speţă certificând rolul acestui veritabil „patrulater siderurgic”
(cf. Eugen Iaroslvaschi, 2010) în
dezvoltarea puterii militare, economice şi politice a statului dac. De prezenţa
fierului se leagă şi legendele locale care vorbesc de un blestem dacic ce
atrage şi astăzi trăznetele cu precădere în zona Negrului.
 |
| Consistenta vegetaţie de jneapăn de pe acest munte |
Pe lângă structura geologică deosebită, în contemplarea
acestui munte impresionează - după cum am menţionat şi mai sus - şi învelişul
deosebit de consistent şi impenetrabil de jnepeniş, poate singurul perimetru de
asemenea întindere din cuprinsul Munţilor Sebeşului, doar pe Dosul lui Brat şi
Vârful Şureanu întâlnindu-se areale compacte ale acestui arbust, însă nu de
amploarea celor de pe platoul şi pantele Negrului.
Ca şi belvedere, din arealul superior al acestui munte
priveliştile sunt mai mult decât îndestulătoare! Începem cu bazinul împădurit
al Gropşoarei, pădurile de răşinoase transmiţând o senzaţie de respect, dar şi
nelinişte la vederea nesfârşitelor şi întunecatelor întinderi de masă verde.
Înspre nord-est intuim o bună parte a Văii Sebeşului care îngăduie privirii să
zburde în profunzime, până spre pitoreasca Mărginime a Sibiului.
 |
| Privind spre Muntele Comărnicel |
La sud-est de Negru, masivul vârf al Comărnicelului ne
salută de la înălţimea celor 1894 metri ai săi. Înaintând spre extremitatea
sudică a platoului stâncos, în aceeaşi direcţie observăm cum orizontul este
tălăzuit de ansamblul Munţilor Vâlcan şi puţin vizibila culminaţie calcaroasă a
Oslei, din partea vestică a acestora.
 |
| Înspre sudul Culmii Negrului. Pe fundal se zăresc Munţii Vâlcan şi Retezat |
 |
| Retezatul |
La dreapta munţilor amintiţi se înalţă Măria-Sa Retezatul, ale cărui creste arhicunoscute pot fi trecute în revistă fără prea mare efort. Furaţi de grandoarea Retezatului suntem cât pe ce să omitem (pe direcţia şi în preambului maiestuosului masiv) sumedenia de culmi de pe ramura sud-vestică a Şureanului, locuri deosebite, cu nenumărate obiective naturale şi antropice, incluse sub tutela Parcului Natural Grădiştea Muncelului - Cioclovina.
Aparte de valoarea de patrimoniu natural şi peisagistic,
perimetrul Vârfului Negru prezintă şi valenţe istorice deosebit de interesante,
relaţionate ancestral cu însăşi esenţa poporului român.
Dacă perimetrul de ansamblu al Munţilor Şureanu (şi în
special al Munţilor Orăştie) este bine cunoscut pentru cumulul de vestigii şi
artefacte din perioada daco-romană (culminând cu existenţa pe aceste meleaguri
a însăşi Capitalei Daciei), luat punctual, vârful descris şi teritoriul sau
adiacent îşi au părticica lor de poveste în preambului formării poporului
nostru.
Vorbim aici de
teoriile anumitor specialişti, conform cărora în perioada celui de-al doilea
război daco-roman (105-106 e.n.), spre amurgul Regatului Dac, în şirul
ciocnirilor dintre strămoşii noştri şi legiunile lui Nerva Traian, un rol
important în întârzierea asediului final al Sarmiszegetusei Regia l-a avut şi
puternicul „Baraj Dacic de la Vârful Negru”.
Este vorba de o fortificaţie bazată pe câteva valuri de
pământ şi şanţuri aferente (conform Dan Oltean şi Vladimir Brilinski, 2005). În
sprijinul existenţei acestui baraj se pronunţă şi reputaţi istorici - arheologi
(Ferenczi S., Daicoviciu H., Glodariu I., 1989), aceştia indicând existenţa
între „Dealul Comarnicel şi Dealul Negru” a unei „întărituri de formă foarte
neregulată”, scopul fiind de stavilă în calea unităţilor romane de pe flancul
sudic, cantonate în castrele din spaţiul Vârfului Comărnicel şi al Platoului
Gropşoara (deci nu departe de Muntele Negru).
 |
| Preluări după Oltean D. şi Brilinski V. („DACIA Magazin”, nr. 26, 2005) |
Legat de primii autori menţionaţi anterior, aceştia sunt de
părere că în anul 106 e.n. dacii de la Vârful Negru au reuşit să ţină piept cu
brio asalturilor romane, tăvălugul forţelor imperiale nereuşind să depăşească
straşnicul obstacol natural al Dealului Negru precum şi întăriturile dacice
realizate aici.
Cu atât mai impresionantă este rezistenţa dacă de la Dealul
Negru, având în vedere faptul că s-au identificat urmele unui număr de 4 castre
romane în zona Comărnicelului, iar forţa armată aferentă, cantonată aici, a
fost una impresionantă, dacă nu cea mai mare din ambele războaie.
Luptele daco-romane de la Dealul Negru s-ar fi întins pe o
perioada lungă de timp, cu rezultat indecis, iar o scenă (nr. 66) de pe Columna
lui Traian pare să înfăţişeze exact acest moment al campaniei romane din anii
105-106 e.n.
În sprijinul teoriei eşecului imperial din această zonă stă
şi lipsa dovezilor înaintării romane dincolo de Negru spre Sarmiszegetusa, în
condiţiile în care pe culmile anterioare, ce converg spre acest obstacol
natural, pe cele două direcţii de avansare a legiunilor (dinspre Vârful lui
Pătru şi Jigoru Mare) avem nenumărate vestigii (castre, fortificaţii) vizibile
şi astăzi.
 |
| Urme ale fortificaţiilor dacice |
Pentru cei interesaţi de urmele Barajului Dacic de la Dealul
Negru, vestea bună este că acestea nu au fost nivelate de vreme, iar prezenţa
unui număr de 6 şanţuri alungite care brăzdează zona superioară a muntelui pe
distanţe de zeci de metri te înfiorează la gândul că paşii tăi de temerar trec
peste fărâme de istorie milenară. Cu puţin efort se poate realiza şi un
exerciţiu de imaginaţie pentru a înţelege aprigele încleştări de forţe şi
strategii puse în practică în intervalul de culme dintre muntele unde ne aflăm
şi cel al Comărnicelului, situat la oarecare distanţă, spre sud.
Am încercat prin demersul de trecere în revistă a
însuşirilor specifice Vârfului Negru să trezesc interesul iubitorilor de munte
care se încumetă pe cărările Şureanului în a privi această culme analizată ca
un obiectiv de sine stătător, ci nu doar ca o „haltă” intermediară pe traseul
înspre/ dinspre zona înaltă a acestor munţi.
Ignoranţa şi
necunoaşterea sunt cele mai mari rele ce i se pot întâmpla Negrului, mai ales
în această perioadă de „asalt” antropic necontrolat asupra obiectivelor
naturale ce împodobesc cununa carpatică românească. Iar muntele în speţă
musteşte de curiozităţi petrografice, învelişuri vegetale - monumente ale
naturii, perspective îmbelşugate către orizonturi învecinate şi o atmosferă
mistică zămislită în amalgamul de legende şi realităţi istorice ce îl au în
prim-plan şi care-l transformă într-un simbol al îndârjirii dacice.
Îndrăznesc să spun că Muntele Negru este un candidat serios
la statutul de zonă protejată, o privire mai atentă şi o abordare ştiinţifică
din partea celor în măsură să certifice această argumentaţie (ong-uri şi
autorităţi de profil, specialişti de nişă etc.) putând ajuta la conservarea
elementelor naturale periclitate de activităţi umane nesăbuite (păşunat
intensiv, extinderea pajiştilor montane prin activităţi barbare de genul
defrişărilor şi incendierilor, endurismul necontrolat ş.a.).
Relieful stâncos al culmii cu pricina a asigurat şi asigură
prosperitatea unui mare areal de jnepeniş, arbust din familia coniferelor mici,
adevărat relict glaciar şi monument al naturii ocrotit ca atare (cel puţin în
teorie!).
 |
| Impenetrabilul jnepeniş de pe versanţii vestici ai Negrului |
În condiţiile extinderii păşunilor pe baza tăierilor masive
de vegetaţie din etajul subalpin al Şureanului, marea dezvoltare a jnepenişului
şi adăpostul de care beneficiază acesta pe stâncăriile Negrului reprezintă un
factor îmbucurător ce potenţează veleităţile naturale de ansamblu ale vârfului/muntelui. Plusând, pot adăuga faptul că vegetaţiile de Pinus Mugo constituie un
adevărat sistem de apărare împotriva avalanşelor, protejând pădurea şi
îndeosebi lăstărişul din zona superioară a acesteia, astfel că răşinoasele de
pe ramura apuseană a Bazinului Gropşoarei, cât şi de pe văile afluente ale
Râului Petros (în vestul Dealului Negru) prosperă poate şi datorită etajului
subalpin de deasupra. Totodată - fără să sperii potenţialii amatori de
cunoaştere - este ştiut faptul că jnepenişurile pot fi uneori şi un binemeritat
„adăpost de vară” pentru urşii bruni.
Pe seama acestor informaţii relaţionate, vedem cum ansamblul
relief accidentat al Negrului - jneapăn - păduri de răşinoase compacte din
Bazinul Gropsoarei constituie un biotop mai mult decât tipic în care
sălăşluiesc mamifere mari carpatine, dar şi alte animale, păsări şi plante,
raţionamentul acesta adăugând încă o cărămidă la temelia necesităţii includerii
perimetrului analizat într-un sistem de arie protejată.
 |
| Intervenţii antropice pe Muntele Negru |
Situat chiar la
„periferia” Parcului Natural Grădiştea Muncelului - Cioclovina, muntele în
speţă ar merita mai mult interes de specialitate, în lipsa normelor de ocrotire
agresiunea umană începând să fie mai mult decât vizibilă. Un exemplu în care
antropicul a atentat la bunăstarea Vârfului Negru vine din „lunga vară
fierbinte” a anului 2012 (incluzând aici şi luna septembrie), în care flăcările
au afectat parţial versantul de sud, sud-vest al muntelui, zonă acoperită
aproape în totalitate de jnepeniş.
Păşind pe sub aceste povârnişuri, la o privire mai atentă,
pe lângă pagubele lăsate în urmă de foc se remarcă şi doborâturile „la drujbă”
ale vegetaţiei lemnoase târâtoare şi arbuştilor de molid. Se poate face lesne
legătura între aceste acte brutale la adresa naturii şi fondurile europene (pe
nişa zootehniei montane) obţinute de diferite composesorate sau persoane fizice
prin A.P.I.A. (Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură), fonduri
condiţionate de extinderea şi aşa-zisa „întreţinere” a pajiştilor montane.
Tradusă mot-a-mot de către grupurile de interese specializate în manipularea
banilor europeni, această „întreţinere” înseamnă distrugere/ piromanie/ tăiere
cu bună ştiinţă a coniferelor ce pot „atenta” bunului mers al procesului
îndoielnic de obţinere a foloaselor materiale de către băieţii deştepţi din primăriile
montane, indivizi declaraţi în acte drept mari fermieri (deşi în realitate, în
majoritatea cazurilor, nu deţin nici un cap de bovină/ ovină!!!).
Aşadar, am ajuns să trăim un paradox în Carpaţii Româneşti:
în loc să ne bucurăm pentru faptul că natura se reface prin forţe proprii,
căutăm să o distrugem şi mai abitir!
Tot la capitolul impact antropic asupra mediului, cu
referire la Munţii Şureanu (şi implicit la Muntele Negru), observăm o
escaladare a turismului de off-road (endurism) practicat la nivel dezorganizat
şi cu un efect uşor de cuantificat asupra biotopului montan (poluare auditivă
şi chimică, eroziune de suprafaţă, distrugerea florei etc.). Fiind o zonă de
tranziţie cu versanţi accidentaţi, muntele ce face subiectul acestui articol
este deja cunoscut în lumea motorizaţilor prin noţiunea: „Trecătoarea de la
Vârful Negru”.
 |
| Caravană 4x4 pe „Bulevardul Şureanu” |
Pentru cei care urmează traseul triunghi roşu de pe partea
sud-vestică a muntelui, urmele adânci lăsate de motocicletele sau ATV-urile ce
se încumetă pe poteca accidentată, precum şi tăierile sau incendierile
observabile aici sunt ca un strigat mut de durere din partea naturii.
Un alt posibil pericol pentru integritatea Muntelui Negru îl
consider a fi extinderea înlesnirilor oferite de Domeniul Schiabil Şureanu
(http://www.schisureanu.ro/pages--ajung.html ), facilităţile de acces auto şi
urbanizarea văilor montane adiacente acestui areal (îndeosebi zona Luncile
Prigoanei şi Poarta Raiului) deschizând apetitul pentru asalturi alpine „de
voie” la volanul maşinilor 4x4. Însă în calea desăvârşirii traseului rutier de
culme al Şureanului stă tocmai vârful descris în acest articol!
După bunul stil românesc şi precedentele existente este
posibil să vedem pe viitor buldozerele şi explozibilul în acţiune pe versanţii
de piatră ai Negrului pentru a face loc unui drum care să hrănească ego-ul
potentaţilor zilei, cărora poate li se va năzări să ajungă la Sarmiszegetusa pe
culmea muntelui, pentru a nu mai ocoli câteva zeci de kilometri pe la poalele
Şureanului.
Deşi pare aparţinând unui viitor îndepărtat, ideea
portretizată mai sus poate prinde contur destul de curând dacă luăm în calcul
şi o relaţionăm cu rapiditatea cu care versantul sudic al Vârfului Şureanu a
fost scrijelit de buldozere în ultimele sezoane pentru a face pe plac
posesorilor de maşini teren din camarila intereselor zonale care vor să se
plimbe nestigheriţi pe culmile acestor munţi sacri.
 |
| Elegantul Vârf Negru imortalizat dinspre Platoul Mlăcile |
Munţii Şureanu par a fi pradă unor amenajări şi exploatări
haotice pe diferite paliere de interese şi fără a se ţine seama de impactul
asupra naturii (noţiuni precum „dezvoltarea durabilă” fiind deja de domeniul
fanteziei!). La altitudine avem infrastructuri menite să dezvolte turismul pe
componenta albă (şi asta este lăudabil în măsura în care se acţionează
cerebral!), însă amploarea amenajărilor imobiliare haotice de pe văile de acces, precum
şi drumurile auto care împestriţează tot mai multe plaiuri nu sunt menite să-mi
aline frământările ca şi iubitor al muntelui. Defrişările, incendierile,
microhidrocentralele construite la foc continuu pe Valea Boşorogului, Răul
Mare-Cugir şi pe alte pârâuri întregesc tabloul unui teritoriu montan ce nu are
cui să-şi plângă of-ul în vremuri de restrişte, natura fiind pusă faţă în faţă
cu nevoile crescânde ale unei societăţi româneşti care nu vede în calitatea
mediului înconjurător un standard al bunăstării.
Având în vedere şi contextul subliniat anterior, cu atât mai
mult ţin să învederez necesitatea includerii Vârfului Negru într-un sistem de
ocrotire, acest domeniu insular al Munţilor Sebeşului, în care amalgamul floră
- faună - geologie, dar şi istorie, se întrepătrunde armonios, meritând să fie
perpetuat ca atare, dincolo de necesităţile de moment şi interesele de grup.
REFERINŢE:
1 DAICOVICIU H., FERENCZI S., GLODARIU I. - Cetăţi şi
Aşezări Dacice în Sud-Vestul Transilvaniei - Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1989
2 GRIDAN T. - Petrologia, Ştiinţa Rocilor - Editura
Albatros, Bucureşti, 1983
3 OLTEANU D., BRILINSKI V. - Cade o teorie istorică (Revista
DACIA MAGAZIN, nr. 26: http://www.dacia.org/mag-2005-26.pdf ), Editura Dacică,
Bucureşti, 2005)
4 PAVELESCU L. - Petrografia rocilor magmatice şi
metamorfice - Editura Tehnică, Bucureşti, 1980
5 POPESCU N. - Parâng-Surean - Colecţia Călăuza Turistului,
Editura U.C.F.S., Bucureşti, 1965
6 POSEA G. - Geografia Fizică a României - Ediţia a II-a,
Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2006
7 POSEA G. - Geografia de la A la Z, Dicţionar de termeni
geografici - Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986
8 TRUFAŞ V., TRUFAŞ CONSTANŢA - Munţii Şureanu, Ghid
Turistic - Colecţia M.N. nr. 36, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1986
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu