joi, 18 septembrie 2014

Elbrus 2014 - între vis şi realitate



Câte ceva despre Caucaz şi Elbrus// Recomandări iniţiale// Pe tărâmul Marelui Caucaz// Prima tentativă de a atinge vârful// A doua ascensiune a Elbrusului: izbânda/ Post - "summit": recursie şi concluzii 




Iată-l sosit şi pe ultimul mitan al lui iulie! Deconectaţi de la cotidian şi în formulă de patru (Nicu, Bogdan, Ionuţ, Walter) suntem pe cale de a porni într-o aventură mai mult decât antrenantă, în adâncul Munţilor Caucaz, această excepţională barieră orografică din locul unde Europa se îmbină cu Orientul, o adevărată “terra incognita” dacă e să o socotim în ansamblul sau.

Emoţia inerentă unei astfel de incursiuni pe tărâmurile obscure, sud-vestice, ale imensităţii numită Federaţia Rusă, pune presiune pe fiecare gest, fiecare gând, fiecare acţiune din preambulul intrigantei năzuinţe. 

Toate aceste senzaţii afective sunt dublate de conjuctura în care tot ceea ce vom întreprinde este conceput relativ pe cont propriu, fără confortul oferit de certitudinea pachetului turistic tocmit “a la carte” şi al căror artizani se vor ocupa cu minuţiozitate de întreg parcursul birocratic, mental şi fizic al temerarului potent financiar, ce se vrea ajuns pe culmile supreme ale Caucazului  indiferent de costuri.

Dar iată că zilele trec, preparativele sunt la final, iar întâlnirea cu impresionantul lanţ muntos devine o realitate din ce în ce mai palpabilă.