sâmbătă, 18 mai 2013

Conexiunea dintre ursul brun si potentialul de ecoturism al Romaniei



         Acum ceva vreme (mai 2012), o echipă de reporteri de la  Vlaamse Televisie Maatschappij (sau VTM), Belgia, a vizitat padurea virgină de la Șinca Veche, în Muntii Făgăraș, unde WWF protejează cateva sute de hectare de teren si paduri, dar si satul Viscri - model de convietuire a comunitătii locale cu natura si obiceiurile – facut celebru prin afinitatile care l-au legat pe Printul Charles de aceasta locatie.

          La adresa de aici
poate fi vizionat un reportaj exceptional intocmit de flamanzi, reportaj care canalizeaza asa zisa situatie exploziva a ursilor carpatini - intr-o Romanie in care falsele probleme sunt la ordinea zilei - dinspre partea de isterie mediatica inspre cea de potential turistic neavalorificat (wildlife adventure), reportaj pe care autoritatile responsabile cu gestionarea turismului si a mediului ar trebui sa-l urmareasca extragand invatamintele de rigoare. 
          Ca o paranteza, versiunea in engleza a acestui documentar, uploadata pe youtube si preluata de sute portaluri din Romania si alte tari, a disparut cu desavarsire dupa un timp, ca si cum aerul constructiv, lumina pozitiva in care apareau respectivele carnivore mari si concluziile specialistilor cum ca se pot aduce mai multe venituri din alte activitati „mercantilistic prietenoase” legate de lumea acestor animale – excluzand vanatoarea – ar fi contrare unor interese de moment, menite sa doboare pana in buza disparitiei totale acest simbol al padurilor si Carpatilor Romanesti, cu care am convietuit de mii de ani, dar care s-a izbit in ultimele decenii de un obstacol imprevizibil. Iar acest obstacol se numeste globalizare prost inteleasa – si tot ce reiese de aici: vanatoare in scop de entertainment la indemana oricui, ursi captivi in scop de amuzament, nevoia de delicatese care sa inlocuiasca ordinarul porc pe masa potentatilor zilei, goana dupa un senzational prostesc a mass-mediei mainstream si alimentarea pe aceleasi cai a isteriei multor concetateni ai nostri cum ca suntem atacati de salbaticiuni (o stiti p-aia cu „Teroristii care trag din toate pozitiile!”). Iar exemplul unor tari ca Elvetia, care si-au exterminat si ultimul exemplar de urs bantuie mintea multora, inclusiv a specialistilor de ocazie care arunca mereu pe tapet cifre delirante de 6000 de ursi sau chiar mai mult, numar considerat nesustenabil pentru tara noastra. 

sâmbătă, 11 mai 2013

Pledoarie pentru Macin



Imi doream demult sa ajung prin Muntii Dobrogei, insa inconvenientele legate de transport si neglijenta (aplicabila si mie) specifica multor amatori de drumetie vis-à-vis de acest taram netezit de erele geologice, considerat prea jos altitudinal ca sa merite efortul organizarii unei ture, au impietat cunoasterii arealului orogenic nord - dobrogean.
Asta pana intr-un week-end de la jumatatea unui anumit februarie, acum ceva vreme, atunci cand oportunitatea pusa in discutie de un prieten (Max, originar din Tulcea), de a ma petrece cu masina oriunde imi este mai convenabil abordarii acestor inaltimi inconjurate de ape, m-a mobilizat in a pune cap la cap toate informatiile relevante disponibile sau gasite pe internet cu privire la trasee in Macin, cazare, trenuri sau microbuze de intorcere, programul traversarilor cu bacul peste Dunare spre Braila s.a. In varianta electronica a revistei “Invitatie in Carpati” gasesc monografia Macinului in numarul din noiembrie 2005, iar in “Muntii Carpati” (nr. 11 – 1998) un articol la fel de interesant si folositor al lui Marian Anghel referitor la acesti munti. Cautand mai bine in randul materialelor scrise despre munte pe care le am in posesie ajung la volumul despre Macin publicat de Mihail Gabriel Albota in 1987, in colectia “Muntii Nostri”, aceasta serie de monografii montane complete care inca ghideaza multi dintre temerarii culmilor carpatice, desi unele dintre scrieri au si 35 de ani vechime.
Inarmat cu portofoliul scris pus cap la cap, dimineata, la ora 06:00, ma intalnesc cu Alina si cu Max pentru a purcede spre Tinutul Dobrogei de Nord. Timp berechet pe drum de a asimila informatii esentiale despre acest masiv, mai mult ca sigur vom aborda urcarea dinspre comuna Greci, scopul fiind sa ajungem pe inserate in orasul ce poarta numele masivului, unde aveam ca variante de cazare caminul Liceului “Gheorghe Murgoci” sau hotelul-pensiune “Turist”.
La ora 09:00 suntem in Harsova, facem cumparaturile de rigoare si servim mic-dejunul, iar apoi patrundem in Dobrogea pe drumul care insoteste Bratul Macin al Dunarii (cunoscut si sub denumirea de “Dunarea Veche”) si urca spre orasul situat in nord-vestul acestei unitati montane. Drumul este fragmentat de numeroase opriri pentru a admira garlele si lacurile inghetate, riverane acestei ramificatii a marelui fluviu, precum si inaltimile Podisului Casimcei si ale Babadagului, unitati de relief premergatoare masivului muntos spre care ne indreptam, dar cu altitudini apropiate acestuia. O curiozitate ignorata de multi dintre calatorii de pe aceste meleaguri este data de incadrarea Podisului Dobrogei in limitele zonei de stepa pontica, fapt ce favorizeaza dezvoltarea gramineelor, vegetatii ierboase al caror sistem de reproducere se bazeaza pe adaptabilitatea la vantul puternic existent in zona, coroanele unora dintre aceste plante erbacee fiind de tip umbrela, permitand astfel rostogolirea la distante foarte mari si diseminarea semintelor in locuri cat mai variate, pe campuri sau vai adapostite. Deci daca vedeti un astfel de ghemotoc “fugind” pe camp manat de vant sa stiti ca nimic nu este intamplator, maiestria naturii vadindu-se inclusiv in elementele aparent ignorabile.