luni, 11 noiembrie 2013

Refugiul Călţun sau sindromul turismului indezirabil


Curatenie de toamna/Observatii pertinente/Pareri constructive


Fagarasul este locul multor superlative geografice autohtone, atragand ca un magnet amatorii de drumetie, de natura pura si altitudini ce sfideaza vazduhul intr-un fel nemaintalnit in spatiul montan romanesc. Crenelurile crestei principale, absolutul varfurilor Moldoveanu si Negoiu, mirificul lacurilor si vailor glaciare, multitudinea de culmi laterale, eleganta soselei Transfagarasan, iata doar cateva atribute care cladesc aura de suprematie a acestei grupe meridionale, transformand-o intr-o destinatie turistica de top.

An de an, fluxurile de calatori care se indreapta spre inaltimile Alpilor Transilvaniei devin din ce in ce mai consistente, favorizate fiind atat de regasirea de catre societatea romaneasca a apetitului pentru natura si frumos, cat si de contextul pietei turistice libere, globale, interesul strainilor pentru componenta montana autohtona fiind mai mult decat evident.

Lespezi-Caltun si Negoiu vazute de sub Varful Laitel

Insa activitatile de recreere la nivel de masa si prost gestionate pot face mai mult rau decat bine afectand intr-un mod nedorit puritatea naturii, a acelei dimensiuni materiale care potenteaza circulatia turistica si da valoare unei “industrii fara fum” sanatoase. Este o relatie simbiotica pe care multi o percep in teorie, dar care da adeseori rateuri in practica.

Eroziunea solului, acumularea deseurilor, poluarea aerului printr-un trafic rutier intens, intensificarea practicilor de recoltare (specii floristice, muguri, ciuperci, fructe de padure etc.), lipsa mijloacelor de tratare a apelor menajere in zona structurilor de primire montane, fluxuri concentrate de calatori nesustenabile pentru conditiile naturale dintr-o anumita zona, deprinderi de “timp liber” neprietenoase cu mediul…acestea sunt doar cateva exemple de efecte negative pe care turismul le poate avea asupra muntelui.

Sunt chestii vizibile, indezirabile, dar pe care carentele legislative, slaba aplicare a reglementarilor – precum si mentalitatea de multe ori indoielnica a consumatorului de turism – le alimenteaza, subminand intr-un final fundamentul pe care se dezvolta activitatile de loisir.

Se pot discuta destule pe marginea acestui subiect, insa scopul expunerii de fata este, in mare, acela de a reclama printr-un fapt concret comportamentul reprobabil al unor amatori de drumetie, dar si de a demonstra ce se poate face pentru binele muntelui, cu multa vointa si dedicare pentru cauza naturii.

In speta, spre sfarsitul lui octombrie primesc o propunere de la doi amici (Cezar si Bogdan), care-mi pun pe tapet datele unei ture in Muntii Fagaras, scopul fiind de a ajunge la Refugiul Caltun si de a curata ("ecologizare" fiind un termen prea stiintific) interiorul si pe cat se poate zona adiacenta a acestuia.


Refugiul Caltun - 2135 m altitudine

Determinarea lor pentru aceasta actiune pornea din contactul pe care-l avusesera nu demult cu adapostul mentionat, atunci cand o noapte petrecuta in conditiile de ghena ale locatiei alpine le-a trezit un sentiment de mahnire si dezgust.

Avand in cap o actiune mai ampla de salubrizare petrecuta la Caltun in urma cu mai multi ani si la care nu am reusit sa ajung, am gasit ocazia ideala de a ma revansa fata de meleagurile alpine de la „poarta” estica de intrare spre Negoiu.

Astfel, in data de 27.10.2013, in formatia Nicu, Bogdan, Cezar si Tudor pornim in traseul CA (Cruce Albastra) ce incepe din dreptul intrarii argesene in tunelui Transfagarasanului, pe Piciorul Paltinului si versantul sudic al Laitelului, pentru a atinge in circa 3 ceasuri Lacul si Refugiul Caltun.

Eram pus in tema din descrierea celor doi prieteni, insa impactul cu realitatea de la fata locului este intotdeauna si mai dezamagitor. Un miros acru, statut, emana din interiorul refugiului, iar mizeria de nedescris, gunoaiele de toate felurile aruncate aiurea, ca si imensul sac de plastic din stanga intrarii (unde tronau cateva zeci de kilograme de resturi) nu poate decat sa te demoralizeze si sa te puna pe ganduri in ce priveste conditia umana jalnica a multora dintre cei ce bat potecile carpatice.



Indemnurile la evacuarea deseurilor personale, scrise cu markerul pe peretii adapostului, dar afisate si pe hartii plastifiate, in diferite limbi, par doar niste clisee demne de neluat in seama de multi dintre cei care poposesc la Caltun.


Si ca tabloul sa fie complet, imprejurul refugiului zidurile din bucati de piatra ce delimiteaza locurile de campare, ca si sumedenia de vetre de foc incropite in pragul glaciar al acestui lac ascund sute de alte reziduuri, dosite cu iscusinta de comoditatea si inconstienta unor calatori ce au luat chemarea muntelui in deradere.

O imagine patetica pentru o locatie de o frumusete rara si pentru o constructie care a adapostit de-a lungul celor patru decenii de existenta generatii de prieteni ai Fagarasului, in drumul lor inspre/dinspre cetatea de piatra a celui de-al doilea varf ca inaltime din Carpati.
Oare de ce nu gasim aceeasi stare de indiferenta la poalele acestui masiv, de exemplu pe Valea Avrigului, o zona turistica deosebit de frumoasa?!? Fiindca acolo vom intalni foarte multe posibilitati de cazare sau campare, pensiuni, case de vacanta si restaurante  (pentru curiosi avem aici o lista)  care apeleaza la un concept integrat de ecologizare, gospodarii acestora fiind constienti ca un mediu curat nu poate fi decat benefic turismului ca atare.





Daca acel „Negoiu al pasiunii pentru munte” – cum il denumea cu multi ani in urma Dinu Mititeanu pe reputatul salvamontist sibian Toma Boerescu - ar fi trait sa vada stadiul in care a ajuns refugiul care-i poarta numele si al carui initiator a fost, cu siguranta imaginea contemporana a Caltunului i-ar fi scurtat zilele...

Ne va lua doua ceasuri pentru a „scoate la lumina” interiorul adapostului si, pe cat posibil, o mica parte din zona adiacenta, fiind constienti de faptul ca ai nevoie de doua duzini de oameni pentru a scotoci dupa fiecare piatra a imensei caldari glaciare, prin locurile unde urmele modernismului s-au infiripat cu prisosinta.
Intr-un final, Cezar a tinut sa dea si putin bait pe o parte din priciurile refugiului, completand o munca care speram sa reziste ceva timp sub asaltul nesimtirii din ce in ce mai acute.


Dintre preferintele celor care au prostul obicei de a renunta la lucruri precum doctorul Samuel Fergusson la incarcatura balonului ce pierdea altitudine in celebrul roman al lui Jules Verne, enumerez: ambalaje si pungi de plastic, cutii de conserve, borcane, plicuri de supa, deodorante, butelii de gaz, lenjerie intima, absorbante, folii de supravietuire, bete de cort, geci, sosete, baterii, samd.



Rezultatul curateniei s-a concretizat in opt saci de rafie plini-ochi cu gunoaie, depasind cu lejeritate cantitatea de 90 - 100 de kilograme. Se punea problema evacuarii totale a acestor resturi, iar aici am avut norocul sa intalnim trei baieti de la Salvamont Arges ce se intorceau din tentativa de a escalada Negoiul, si care au avut bunavointa sa ne usureze de o parte din saci, in coborarea lor spre Piscu Negru.


O atitudine plina de solicitudine a acestora, opusa celei a unor drumeti aflati in retragere si care ne-au ocolit strategic, simtind „pericolul” unor intrebari indiscrete din partea noastra legate de eventualul ajutor in coborarea deseurilor.



Partea grea va urma si pentru noi, dupa montarea cu chingi si sfori a bagajului indezirabil, pe exteriorul rucsacilor, urmand traseul  de culme prin Laitel si Paltinu pentru a ajunge la masina lasata  la gura tunelului. Iar daca efortul ascensiunilor anevoioase cu sacii in spate va fi gestionat cum se cuvine, volumul mare la purtator ne va pune intr-o situatie dificila pe o portiune de traseu cu expunere nordica (intre Laita si Paltinu), acolo unde gheata sedimentata pe versant ne va da emotii in traversarea la liber, fara coltari.




Undeva la 19:30, in intunericul asternut de ceva vreme, ajungem la masina, punctul final al acestei actiuni fiind Refugiul Salvamont Cota 2000, acolo unde vom depozita gunoaiele si vom fi primiti cu prietenie dupa aceasta zi de salubrizare spontana.

Tabloul jalnic al mizeriei gasite la Caltun se intalneste in aceeasi masura la Scara, Fereastra Zmeilor, fostul adapost din Podu Giurgiului, si exemplele pot continua.


Vechiul Refugiu Scara, devenit groapa de gunoi si latrina celui nou

Instantaneu la fostul Refugiu din Podu Giurgiului

Cert este ca suntem contemporani cu o generatie a consumatorismului, in care multi gandesc in termeni de „stapani” (ei) si „sluga” (muntele, natura in general), iar comportamentul in deplin dezacord cu normele de bun simt ce nu trebuie scrise pe niciun panou, reiese tocmai din aceasta aroganta de carmuitori ai timpurilor moderne.

Ca nesimtirea nu are granite o dovedeste si felul de a fi al unor oaspeti din alte tari care uita elementele de baza, constrangerile ce le reprima actiunile reprobabile in spatiie montane din state mai civilizate.


Dziękuję!

Toda raba!

Deunazi, m-am intalnit la Refugiul Fereastra Zmeilor cu un cuplu de calaltori estonieni care, provocati de niste intrebari puse strategic, au dezvaluit ca in peregrinarile lor prin munti incepand cu Jotunheimen-ul norvegian si pana pe vulcanul Kliucevskaia din Peninsula Kamceatka, nu au gasit atatea gunoaie precum in zona refugiilor fagarasene.

 Vina pentru starea de fapt este si a autoritatilor, lipsa fondurilor, neglijenta sau ignorarea unui flux turistic de creasta ce aduce prea putina plus-valoare in exprimarea economica reala, lasand de izbeliste, in multe locuri, un domeniu al drumetiei montane ce ar trebui supravegheat mai indeaproape.

Mai in gluma, mai in serios, as propune cu precadere in perioada sezonului estival, atunci cand turismul „explodeaza” in Carpati, disimularea pe crestele muntilor a „civililor” din diferite structuri ale statului care supravegheaza cu zel niste oameni normali ce-si striga zilele acestea pe strazi  dreptul la un mediu sanatos si la o natura neafectata de interese economice de moment.

Asa cum am mentionat si la inceputul acestei pledoarii, iubitorii de relaxare si aventura la inaltime sunt grupele de vizitatori cu cea mai rapida crestere in randul amatorilor de munte. Identitatea de grup bine definita a acestora poate constitui un aliat, dar si o resursa in programele de supraveghere a ariilor protejate, a parcurilor nationale, a muntelui in general.

Intr-un aticol anterior, dezvoltand o serie de recomandari ale IUCN (Uniunea Internatinala pentru Conservarea Naturii), grupate sub titlul „Guidelines for Planning and Managing Mountain Protected Areas” am sintetizat cateva actiuni concrete, cu aport investitional minim, care pot conduce la o activitate de recreere montana corecta, sustenabila, in deplin acord cu factorii de mediu.

Pledez pentru:
- un manageriat eficient la nivel centralizat, care sa dirijeze convergent interesele turistilor din acest spatiu geografic, ale conservationistilor si autoritatilor (pe considerentul bunei credinte a celei din urma categorii), numitorul comun fiind pasiunea pentru munte;
- gestionarea corecta a resursei umane de profil, in speta a iubitorilor de munte ce se pot transforma in mesageri si aliati ai eforturilor de conservare a naturii, substituind propriu-zis o buna parte din personalul necesar administrarii unui parc national sau simpla rezervatie (rangeri, salvamontisti, jandarmi, etc.);
- educarea grupelor de turisti inspre un comportament responsabil in zona montana (codurile de conduita universal acceptate sunt date de „Declaratia Kathmandu cu privire la Activitatile Montane” – 1982   si „Declaratia Tyrol pentru cele mai bune practici in Sporturile Montane” – 2002).  In acest fel, prin autodeterminarea si normele etice inoculate, calatorul poate deveni un asistent al autoritatilor, autofinantat.
Rezumand, printr-o politica de informare/ educare bine pusa la punct si un efort bugetar suportabil se poate reduce semnificativ presiunea antropica asupra mediului!

Vointa si viziunea este ceea ce lipseste „actorilor” angajati intr-un fel sau altul in lumea muntelui (inclusiv drumetilor) deoarce modelele sunt destule incepand cu Sierra Club din SUA si terminand cu turismul verde („soft turism”, „tourisme doux”) din regiunea Tyrol-ului  austriac.

La nivel individual sau de grup spontan sunt de parere ca pana la intrarea pe un fagas normal atat la nivel de mentalitati, cat si de strategii in domeniu, noi, cei cu simtul responsabiliatii si dedicati cauzei muntelui putem face destule pentru a diminua din efectele negative ale „tomberonizarii” Carpatilor.

Este indeajuns sa renuntam la conceptia „nu este gunoiul meu, nu ma intereseaza” si  - cu precadere la retragerea dintr-un traseu – sa ne aplecam spre acea sticla de platic sau conserva gasita in carare, transportand-o fara cine stie ce efort acolo unde ii este locul. Luati acest gest aparent banal si raportati-l la sute, poate mii de oameni care merg pe munte in spirit de raspundere, iar efectele pot deveni vizibile.

Ignoranta sau dezamagirea fata de realitatile  romanesti ne fac sa fim refractari, sa credem ca nu exista cale de intoarcere, insa muntele reprezinta o dimensiune independenta de nimicnicia unor mentalitati esuate, constituie osatura unui teritoriu inzestrat la nivel natural, dainuind dincolo de conditia umana efemera.

Poate n-ar fi rau ca revolutia autohtona a bunului simt sa inceapa in arealul carpatic, bazata fiind pe vigilenta, dezavuarea actelor reprobabile si implicarea mai activa in problematica unui terioriu din ce in ce mai asuprit.

P.S.: ar fi de interes un feedback din partea celor care poposesc in perioada urmatoare la Caltun, acestia putand aprecia stadiul curateniei sau, dimpotriva, viteza de acumulare a deseurilor in zona.


Mai multe imagini de la aceasta actiune:



















5 comentarii:

  1. oh, doamne! mi-au dat lacrimile citind toate acestea! ati fost bland in randurile dvs cu nesimtitii! stiam ca stam jalnic la multe capitole, nu numai turistice, stiam ca stam jalnic la capitolul deseuri si neaplicarea legilor, dar nu mi-am imaginat niciodata ca poate fi atat de jalnic si batjocoritor! :(
    Felicitari pentru actiune si pentru cuvintele pline de suflet!

    RăspundețiȘtergere
  2. Dezgustator... am fost in luna iulie si sincer, nu am vazut atatea gunoaie. Si cand ma gandesc ca la Refugiul Caltun am stat doua nopti si o zi iar daca acesta nu era, probabil stateam inghetati in corturi si uzi leoarca... Rusine acelora care nu respecta natura si muntele!!! Felicitari pentru initiativa, tot respectul!

    RăspundețiȘtergere
  3. Nicule,am doua chestiuni de zis:
    1.din punct de vedere psihologic,ca sa-i zic asa,parintii acestor "turisti"sunt de vina.un om se formeaza inca de mic,de tata si mama.apoi vine "anturajul"care va atarna greu asupra dezvoltarii unui om.intotdeauna mi-a fost tare greu sa-mi explic de ce unii lasa tone de gunoaie in poteca ,pe langa poteca,in refugii,in afara lor.posibil ca este nepasarea,cei zero ani de-acasa etc.
    2.va felicit din tot sufletul.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce pot zice, decat multumesc ! Datorita unor oameni ca voi am gasit muntele asa cum il iubesc, si nu "urbanizat" de deseuri. Ma si miram ca nu gaseam gunoaie pe drum, si ma amageam cu ideea ca poate lumea a inceput sa se civilizeze. Poate candva nu va mai fi nevoie sa isi rupa cineva spatele cu kilograme de gunoi lasate de ignoranti in urma...

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu pot intelege cum oamenii care urca munții pot fi atat de needucați!
    Nu pot intelege cum oameni care au pasiunea de a strabate muntii, o placere specifica unor persoane sensibile la frumusetile naturii, a unor persoane educate (un cocalar nu poate intelege o astfel de pasiune), în mod paradoxal, se comporta astfel!
    De ce sa arunci cutia de conserve sau plicul de supa, oricum sunt mai ușoare la carat inapoi dupa golirea lor? De ce sa arunci tampoane igienice? Te-ai simti mai confortabil sa urci muntele atunci cand nu ai probleme fiziologice! De ce sa faci alta vatra de foc? E mai buna una mai veche! Astia arunca pe jos si acasa, in orase, dar nu e vina lor - e vina lipsei de educatie din familie si scoala. Eu, in scoala, mergeam cu clasa periodic si faceam curatenie in jurul scolii, la liceu la fel...Acum, cand merg cu fiul meu de 5 ani (dar o facem deja de 2 ani) la pădure, in weekend, fac educatie ecologica practica - culegem cate un sac de gunoi, facut de altii, inclusiv cel facut de noi, și il ducem la tomberonul din cartier. Au fost ipostaze cand a observat o persoana care arunca ceva pe jos, in apropierea noastra, iar el, in naivitatea sa, sa spuna - cam tare - ,, Uite, domnul e nesimtit...,,. Observ oamenii care arunca pe jos - nu au nici o jena, nu se uita nici macar in spate, in jurul lor, pentru a nu fi vazuti de ceilalti, o fac ca pe ceva natural! E nevoie de educatie civica si ecologica in scoala! Va felicit pentru actiunea Dumneavoastra!

    RăspundețiȘtergere