vineri, 12 iulie 2013

Hoinari prin Muntii Neamtului si Sloeru Marcusanu



Azuga - Culmea Urechea - Culmea Petru Orjogoaia - Muntii Neamtului - Pasul Predelus - 
Muntii Sloeru Marcusanu - Piciorul Vaida - Babarunca



Despre Muntii Neamtului s-au mai scris articole si alte prezentari de-a lungul timpului. O abordare in plus nu strica niciodata, mai ales in ideea in care perspectiva asupra muntelui difera de la om la om, de la drumet la drumet. Iar cand descrierea vine la pachet cu un masiv invecinat (Sloeru Marcusanu), cu atat mai interesanta devine relatarea.
Asadar, intr-o vineri dupa-amiaza, la jumatatea lui iunie, eu si Adina, inlesniti de niste amici care plecau cu masina spre Brasov, suntem repeziti dinspre Bucuresti spre Valea Prahovei, cu gandul la o tura de doua zile in intinderile nordice ale Baiului si chiar mai departe. Prognoza meteo indica un week-end mai mult decat insorit in zona montana, insa o ploaie torentiala de vara la Comarnic ne pune pe ganduri. Dupa Sinaia situatia se indreapta, orizontul se mai insenineaza, iar la Azuga ne despartim de companionii nostri, pentru ca la ora 19:30 sa incepem ascensiunea pe Partia Sorica spre Culmea Urechea si de aici mai departe inspre Culmea Petru-Orjogoaia si Muntii Neamtului. Intr-o ora fix ajungem la Popasul Schiorilor, nu inainte de a avea o placuta intalnire cu o ciuta de cerb care ne taie calea pe partie, la cativa metri mai sus de noi.

Bucegii innegurati

 
Punct sosire Telegondola
Popasul Schiorilor
Aerul rece si umed, cumulat cu vantul taios din zona de tranzitie atmosferica a culoarului prahovean ne obliga sa apelam la polare si caciuli, contrastul cu zapuseala celor peste 30 grade Celsius de la plecarea din zona de campie fiind puternic. La relanti facand aceasta ascensiune de seara, admiram atmosfera demiurgica, intunecata de nori, inspre Bucegiul Superior, precum si culorile rosiatice ale amurgului, care sparg aceasta cuvertura gazoasa adaugand o nota implacabila intregului moment. „Red sky at night, shepherds’ delight” – imi repet in gand – iar dupa inca 30 de minute de mers agale in desfatarea inserarii suntem sub Varful Urechea, unde vom monta si cortul, pe versantul sudic, opus directiei vantului care sufla cu tarie dinspre Tara Barsei.
A doua zi reusesc sa fiu mai matinal, in graba specifica oricarui amator de frumos si fotografie de a lua contact cu lumina blanda a primei ore, cu formele de relief curat potentate de unghiul razelor soarelui, cu profunzimea peisajului de dimineata. Valea Prahovei se afla inca in umbra, la fel ca mare parte din Bucegi, pavaza constituita de muntii in care ne aflam oprind lumina buna pentru inca o serie de minute si impietand astfel „festinului” de imagini imortalizate spre abrupturile prahovene. Nu-i nimic, avem ce admira, povarnisurile orientate spre est ale plaiurilor ce intrepatrund digitat vaile Urechea sau Cazacu sunt scaldate de un soare placut, iar fundalul este marginit de siluetele Pietrei Mari, ale Postavarului, Magurii Codlei si partial ale Pietrei Craiului. Diametral opus, varfurile Baiutu si Baiul Mare se individualizeaza pregnant in relief si datorita seilor adanci care le intrepatrund.

Varfurile Baiutul si Baiul Mare
Cele peste 30 de minute petrecute in arealul Varfului Urechea se scurg foarte repede, privelistea incantand spiritul. Umbrele se retrag usor, lumina astrului diurn potentand versantii prahoveni ai Bucegiului, acest aliniament estic fiind excelent pus in valoare pentru drumetii care „incaleca” pe culmile domoale de vis-a-vis de marele munte! Relieful structural este la el acasa prin abrupturile, branele, suprafetele si politele structurale care se pot observa cu oarecare efort.
Stancariile maiestuoase ale Caraimanului, Costilei, Morarului sau Bucsoiului Mic se inalta brusc peste trenele curajoase ale padurii catarate tot mai abrupt pe acesti pereti, pana cand gravitatia opreste vegetatia arborescenta din cutezanta ei de a infrunta planurile aproape verticale. Singura, „rana” provocata de defrisarile necesare amenajarii Partiei Kalinderu de sub Muntele Caraiman, se rasfrange ca o zgarietura pe panza fina in care s-a impregnat pastelul acestei panorame matinale. O cusma de norisori se incapataneaza sa zaboveasca pe circumferinta nodului orografic din jurul Varfului Omu, contrastand cu seninul absolut al zarilor acelei zile.

Cusma de norisori pe circumferinta nodului orografic al Bucegilor
Tolba cu amintiri fiind deci umpluta, ma intorc la cort pentru o mica repriza de somn, specifica diminetilor la munte, atunci cand nu esti presat de timp in atingerea obiectivelor. Abia la ora 09:00 pornim la drum, manati si de auspiciile caldurii toride care dadea semne a se instala destoinic in acea zi de sambata. Telul zilei: Muntii Neamtului...si mai departe de ei. In 15 minute suntem pe Varful Cazacu si cei 1753 m altitudine ai sai, dupa ce in prealabil parasim poteca ce incinge acest varf pe curba de nivel, inaintand spre Muntele lui  Petru.

Drumul de culme al Baiului Sudic
Varful Cazacu (1753 m)
Privesc cu nesat drumul de culme al Baiului Sudic, un adevarat deliciu pentru amatorii de mountain-bike. Brusc, privirea imi cade pe pitoreasca vale a Prislopului (ce coboara spre Doftana), atat de bine impadurita pana spre partea sa din amonte. Cuvertura vegetala data de amestecul foioase-rasinoase se completeaza incredibil de armonios cu privelistea austera a culmilor superioare, golase, ale muntilor in care ne aflam.
In contemplarea acestei vai sunt scurt-circuitat de amintirea stigmatului creat in urma cu ceva timp, odata cu asocierea primariilor din Azuga, Busteni si Valea Doftanei pentru construirea unei sosele care sa traverseze Muntii Baiului, dinspre Valea Prahovei, pe langa Varful Dutca si Cazacu si, mai departe, pe Valea Prislopului spre Traisteni, pretextul fiind asa-zisa „imbogatire a potentialului turistic al zonei si scurtarea timpului de acces intre cele doua vai paralele”. Avand in vedere precedentul asfaltarii din Bucegi, care se dovedeste a fi doar o etapa a planului de colonizare urbana a Platoului, pana spre Babele, mahnirea este cu atat mai mare cand vad ca acelasi tip de politicieni uzeaza de termeni precum „administrarea patrimoniului natural, peisagistic, in scop turistic”, pentru a masca migrarea afacerilor imobiliare din perimetrul Vaii Prahovei spre zona superioara a Muntilor Baiului si, mai departe, spre Bazinul Vaii Prislopului si a Vaii Doftanei, acolo unde culmile sunt mai domoale, litigiile nu exista (ca in perimetrul Zamorei sau a altor plaiuri prahovene), iar nevoia de specula cu terenuri se poate desfasura in voie daca va putea fi sustinuta de o artera de acces asfaltata. Basca, s-a formulat ideea „dezvoltarii unei statiuni montane pe o suprafata de 71 de hectare” (conform Gh. Mosor, fost primar al localitatii Valea Doftanei), cel mai probabil o utopie aruncata pe piata, cu rolul bine definit de a umfla preturile terenurilor adiacente Transbaiului, stiut fiind apetitul investitorilor de a arunca cu banii, atunci cand apar informatii despre anumite proiecte strategice de dezvoltare (vezi: http://nicolaecristianbadescu.blogspot.ro/2013/03/proiectul-soselei-montane-transbai.html ).

Pitoreasca vale a Prislopului
Daca s-ar realiza studii de impact asupra mediului si circulatiei turistice, bine fundamentate, atunci cand se pun in discutie proiecte titanice de acest fel, daca ar avea loc dezbateri publice „a la carte” pe astfel de subiecte, daca s-ar respecta normele tehnice, transparenta licitatiilor, evitarea speculei si a intereselor de grup transpartinice mascate sub titulatura „amenajari turistice”, verificarea integritatii morale a decidentilor care initiaza astfel de propuneri, poate mi-ar mai piere din reticenta fata de astfel de sistematizari in plin cadru natural. Desi, daca stau sa ma gandesc bine, chiar si atunci agresiunea asupra naturii tot nu va fi diminuata, traficul rutier intens, endurismul, vilegiatura la nivel de masa, mentalitatea retrograda a semenilor nostri fata de natura, toate acestea vor lasa urme adanci spatiului geografic montan de la est de Prahova. Sa nu uitam si aspectul conform caruia strainilor le plac zonele mioritice nealterate in ce priveste natura, in contrast cu Europa montana suprapopulata si supradezvoltata la nivelul cailor de transport, fapt pentru care Carpatii Romanesti au si vor avea de castigat si pe viitor, daca stim cum sa promovam autenticitatea lor.
Trecand peste momentul de reverie asupra unei posibile situatii din viitorul apropiat, ne continuam incursiunea in acesti munti care emana o tranchilitate specifica intregii Curburi a Carpatilor, deranjata sporadic doar de forfota turmelor de oi si latraturile cainilor de stana. Sectiunea transversala a Culmii Petru-Orjogoaia intermediaza cele doua segmente ale Muntilor Baiului, sudic si nordic (acest din urma purtand si titulatura de Muntii Neamtului). 

Dincolo de Culmea Petru-Orjogoaia apar Muntii Neamtului, apoi Grohotis




Pe fundal: Postavaru si Piatra Mare
Odata cu cei circa 300 de metri in coborare dinspre Cazacu, cortina cade peste panorama asupra Vaii Prahovei, in acest sector de legatura atentia fiind captata de vaile laterale, deosebit de impadurite, tributare Doftanei sau Azugii, de versantii nord-estici ai Varfului Baiutu si puternicii torenti care ii brazdeaza sau de greoaia Culme Steiasa Mare ce se desprinde dinspre Varful Baiul Mare si inainteaza mult spre Valea Doftanei.

Torenti pe povarnisurile nord-estice ale Varfului Baiutu (1826 m)
Un colectiv de 5 dulai de la o turma din apropiere tine sa ne intampine cu galagia de rigoare, dar sunt rapid potoliti de strigatele ciobanilor de pe versant. Mult mai in fata, pe Culmea Ceausoaia, o serie de coloane imense de fum se inalta spre cer ca intr-un ritual pierdut, de semnalizare, specific amerindienilor. Cel mai probabil ciobanii aplica aceeasi tactica inscrisa in tendinta generala a pastoritului de altitudine, respectiv distrugerea premeditata a pajistilor ce au tendinta de impadurire spontana.

AdmirandVarful Unghia Mare (1847 m). Pe fundal apare si  Rusu (1902 m)
Apropierea de Muntii Neamtului individualizeaza in relief silueta ascutita, piramidala, a Varfului Unghia Mare (1847 m), despartit printr-o sa adanca de culmea principala in ciuda senzatiei, de la departare, de corp comun al acestui pisc cu restul crestei. Dincolo de Unghia Mare, pe fundal, se zareste Varful Rusu, primul din succesiunea de patru care puncteaza sectorul central al Muntilor Neamtului, la peste 1900 metri altitudine.

 
Ravene si ogase pe versantii Unghiei Mari
Lacul nival de pe Culmea Orjogoaia
In jurul orei 11:00, la doua ceasuri distanta de plecarea de pe Varful Cazacu, suntem la contactul culmii de tranzitie pe care ne aflam, cu pantele greoaie ale urcusului spre zona superioara a Neamtului. Ne armam moralul in vederea surmontarii celor peste 450 metri diferenta de nivel si pornim cu incredere pe versantii anevoiosi, sub auspiciile unui soare dogoritor, franat pana atunci de rafale sporadice de vant. In desele zaboviri din cuprinsul acestei ascensiuni, privind in urma, admiram lacul nival dinspre capatul estic al Orjogoaiei. Ce pacat ca acest luciu de apa este doar in apanajul vitelor si al oilor, pe post de adapatoare! Altminteri, ar fi constituit un binemeritat refugiu pentru o baie sanatoasa, ca si antidot in lupta cu insolatia unei astfel de zile.
Castigam altitudine, iar efortul depus este rasplatit cu varf si indesat. Orizontul se deschide, atat spre Bucegii rasariti din nou de dupa Culmile Ceausoaia sau Cazacu, cat si spre Valea Doftanei, „talazuita” dinspre est de Muntii Grohotis si a lor spinare domoala, spectaculos desfasurata ca si lungime, in relief. Un adevarat domeniu al haiduciei pentru cei care au la dispozitie cateva zile spre a parcurge matematic anevoioasa culme riverana Doftanei! 

Incet, incet panta se domoleste si ne gasim in zona superioara a Culmii lui Manole, la peste 1700 metri altitudine. In fata noastra troneaza varfurile Rusu, Neamtu si Paltinu, silueta acestuia din urma aparand foarte masiva in peisaj. Inspre est, culmile secundare ce se desprind din aceste varfuri inainteaza descendent, pana ce sunt imbracate de sihlele ce panseaza urmele defrisarilor mai vechi. O bila alba la acest capitol este data de buna reimpadurire a intregului bazin al Doftanei Superioare, dar si al Doftanei Ardelene si Tarlungului, iar lipsa defrisarilor in ras potenteaza privelistea spre aceste zone.

Varfurile Stevia, Neamtu si Paltinu, vazute de pe Vf. Rusu
Depasind cu privirea perimetrul Muntilor Neamtului, in plan intermediar zarim vastul platou al Sloeru Marcusanului pentru ca dincolo de acesta, pe aceeasi directie nord-estica, sa vegheze orizontul impunatoarea cetate a Ciucasului Inalt, cu cele doua culmi ale sale, Gropsoare-Zaganu si Bratocea, la stanga de aceasta din urma punctand la capitolul prezenta in relief Muntele Tesla (1613 m) si Muntele Dungu (1507 m), inaltimi izolate ale aceluiasi masiv, dar deosebit de spectaculoase prin abrupturile care le caracterizeaza.

Baiul Sudic ramas in urma. Bucegii pe fundal, dreapta
Vedere spre Sloeru Marcusanu si Ciucas
Catre Varful Rusu (1902 m) inaintarea devine o desfatare in lumina noului amalgam de culmi care ne vegheaza indiferent unde aruncam privirea. Odata ajunsi in perimetrul Rusului noua perspectiva asupra Bucegilor (prin marea deschidere creata de Valea Unghia Mica si apoi de Valea Azuga) creeaza una din cele mai pitoresti panorame spre acest masiv, piciorul Unghiei Mici incadrat in peisaj adaugand un plus intregului tablou.

Perspectiva asupra Bucegilor
De pe Varful Rusu incepe o coborare pana in saua ce ne desparte de urmatorul pisc din Top 4 (peste 1900 m), respectiv Varful Stevia. Este ora 14:00 cand ne aflam la poalele acestui pisc, iar timpul trece intr-o feerie a desfatarii vizuale, in acesti munti pe nedrept ignorati de multi drumeti. Ajunsi pe Stevia, la 1907 metri altitudine, bifam ca noutate in peisaj defacerea in evantai a nenumaratelor izvoare care formeaza arealul de obarsie al Paraului Musita, afluent de dreapta al Doftanei in zona micii asezari Valea Neagra.
Apogeul Muntilor Neamtului – varful cu acelasi nume -  este tot mai aproape, de el despartindu-ne o sa nu prea adanca. Privind de la departare, pe versantul sud-vestic al piscului de 1923 metri observam un ogas care brazdeaza fata muntelui, iar o pata alba indica prezenta zapezii, sperantele fiind sa gasim apa, aceasta lipsind din bidoane de mai bine de 2 ore. 

Sursa de apa
Am avut dreptate, ajunsi la fata locului curgerea consistenta permitandu-ne alimentarea cu pretiosul lichid. Iata-ne ajunsi si pe Varful Neamtu, intr-un popas pe care-l dorim mai prelungit si tihnit dar care este intrerupt subit de zgomotul infernal si gazele inecacioase ale unei caravane de 4 ATV-uri si 2 motociclete KTM. 

Pe Varful Neamtu
Caravana enduristilor
Trezit brusc din farmecul naturii in cea mai pura forma sunt nevoit sa contribui cu sfaturi pentru traseul ulterior al enduristilor de ocazie, ce doresc sa inainteze oricat de mult in sens contrar noua. Simptomatic pentru lipsa cadrului legal bine pus la punct de practicare a off-road-ului, merita amintite aici vorbele unui cetatean german, participant la un raliu in Muntii Apuseni: "În Germania legea interzice aşa ceva. Nu putem intra cu maşinile prin astfel de locuri frumoase. Pedepsele sunt foarte mari. Aici, în România, este minunat şi nici nu e scump. Cu bani puţini totul se aranjează cu oficialii" (http://www.jurnalul.ro/editorial/4x4-54-529382.htm ). Restul e can-can!
Privim cum se departeaza motorizatii in directia Varfului Stevia si asteptam sa dispara sunetul deranjant al motoarelor turate la maxim, pentru a ne regasi din nou in simbioza cu natura inaltimilor. Largul amfiteatru spre Bucegi cocheteaza din nou cu perfectiunea, prin inlesnirea oferita de Valea Stevia si inaltimile modeste ale Clabucetelor Predealului. Inspre nord, nord-vest masivele ingemanate ale Pietrei Mari si Postavarului se deslusesc in intreg ansamblul lor.
 
Piatra Mare si Postavaru
           
Pornim muncitoreste la drum spre Saua Paltinu situata chiar sub izohipsa celor 1800 metri altitudine. Dilema ce ma tot framanta pe tot parcursul zilei, cu privire la directia de urmat, ulterioara acestei sei, se spulbera brusc, prin nelinistea simtita la gandul contactului cu necunoscutul Muntilor Sloeru Marcusanu, situati dincolo de Pasul Predelus. O senzatie de usurare citesc pe fata Adinei la auzul vestii date de mine, cum ca nu vom mai escalada masivul varf Paltinu pana in zona sa superioara, ci il vom incinge pe curba de nivel, pentru a iesi pe Piciorul Predelus, promontoriu muntos desprins, spre est, din acest pisc. Izvoarele bogate de sub Paltinu ne fac sa renuntam la apa cu gust fad, adunata anterior din topirea zapezii, prin urmare alimentam bidoanele cu apa rece si curata. O noua turma de oi si niste dulai sanatosi se ivesc la orizont chiar pe directia noastra de inaintare si hotaram sa nu fortam norocul, astfel ca descindem 10-20 de metri in josul potecii, la o distanta rezonabila de adunarea zootehnica. Lucru interesant, cainii nu se sinchisesc sa ne latre, desi ne zaresc de la distanta. Insa jupanul cioban gaseste de cuviinta sa-si lase oile pe versant si sa se apropie de noi, mergand ba in spatele nostru, ba mai in fata noastra, fara nici un obiectiv clar. Cele 5 puncte tatuate pe mana acestuia (specifice „baietilor cuminti”), ca si alte inimioare si sirene din continuarea bratului, ne pun pe ganduri. Un scurt dialog initiat de mine il linisteste pe individ, aflu de la el ce deja stiam (incotro se afla Sloeru Marcusanu) si ne continuam drumul, admirand in spate siluetele mai mult decat impozante – din acest unghi – ale Rusului, Steviei si Neamtului.


Pe Piciorul Predelus
Suntem pe lunga culme a Piciorului Predelus, ce coboara spre pasul cu acelasi nume. La orizont, dincolo de Sloeru Marcusanu stancariile Ciucasului se scalda in lumina soarelui de dupa-amiaza. Mai spre dreapta, din Grohotis, apare Muntele Babes, platoul domol dintre Bobul Mic si Bobul Mare, precum si varful care da numele acestor munti, la cei 1768 metri altitudine ai sai. O vulpe luata prin surprindere tasneste ca din pusca spre vale, marturie fiind a vietii ce pulseaza in padurile bogate de pe cumpenele de ape ale celor doua Doftane, separate de Pasul Predelus. Ca tot veni vorba, la ora 19:00, dupa o scurta portiune de padure, ne gasim in aceasta trecatoare, sub stalpii de inalta tensiune, la mai bine de 10 ceasuri departare de la startul acelei zile.

In Pasul Predelus (1298 m)
Oboseala isi spune cuvantul, indeosebi prin deshidratarea indurata o buna bucata de drum, sub soarele nemilos de iunie. Zabovim la umbra unor fagi, dupa care pornim agale pe un vechi drum forestier ce urca pe pantele impadurite ale noii noastre gazde: Sloeru Marcusanu. In fix o ora iesim in zona de platou, sub augurul aceleiasi zapuseli ce nu se lasa dusa nici la aceasta ora tarzie. 

Iesire in zona de culme a Muntelui Sloeru Marcusanu
Obiectivul surmontarii portiunii de padure fiind atins, urmeaza o lupta surda cu nehotararea asupra locului unde sa campam si care sa aiba toate atributele vrute si nevrute: sa fie si ferit de vant, si de raza vizuala a ciobanilor de la stanele situate la oarecare departare, si pe teren fara musuroaie inierbate, si cu priveliste spre Ciucas sau Grohotis. O ora ne-a luat sa gasim locul potrivit, undeva intr-o sa situata pe Muntele Prisciu, dinaintea Varfului Sloeru Marcusanu. Oboseala si ora inaintata ne fac sa omitem un lucru esential, respectiv usoara panta pe care vom instala cortul si care ne va crea un disconfort serios peste noapte, prin desele alunecari spre „buza” intrarii, fapt pentru care vom pune in aplicare la orele 02:30 zicala „a te muta ca tiganul cu cortul”, avand de lucru alte 30 de minute la lumina frontalei pana vom gasi o noua locatie si vom muta tot calabalacul.
In ciuda evenimentelor nocturne fac un efort si in jurul orei 06:00 sunt in picioare pentru o sesiune de poze la rasarit. Nu rezist mult si dupa cateva cadre spre Neamtului si Piatra Mare cad din nou la datorie pentru inca 2 ore. 

Urmatoarea zi
Premonitia ma face sa scot capul din cort pe la ora 08:00 cand, ce sa vezi: exact in acel moment un cioban mai tinerel se indeparta grabit cu betele noastre de trekking, extrase de sub cosmelie. O iau la fuga dupa el in ciorapi, circa 2-300 m, incep sa strig sa lase betele, iar intr-un tarziu acesta se decide sa abandoneze „prada”, probabil intr-un moment de ratiune, gandindu-se ca turma-i aflata in gestiune nu are aceeasi viteza ca el si e posibil ca undeva sa fie ajuns de „bratul lung al drumetului pagubit”. Dupa ce a aruncat betele individul s-a oprit la oarecare departare uitandu-se spre mine, ca un bastinas dintr-un trib necontactat. Eu il intrebam de sanatate, de logica actiunii lui, el nimic, nici o vorba, se uita la mine si agita bata sanatoasa, fara sa scoata un zgomot, fara sa articuleze un cuvant. De unde vin cu urmatorul rationament: ciobanul nr. 2 (cel furacios) + ciobanul nr. 1 (cel tatuat, din seara trecuta) sunt exemplele graitoare ca exista specimene de angajati sezonieri, ca si oieri, ce nu fac cinste acestei bresle milenare, pe care inca o respect si nu vreau sa cred ca a ajuns in apanajul celor fara capatai. Doi la mana, cu cat te departezi de magistralele montane intens circulate de turisti si intri in contact cu astfel de indivizi izolati, cu atat mai tentant devii pentru acestia, la adapostul anonimatului care le da aripi. Ecuatia devine simpla cand traversezi/innoptezi pe meleaguri izolate de genul Marcusanului: daca esti in grup mai mare nu ai de ce sa-ti faci probleme, exista o pondere care devine descurajatoare pentru eventualele ganduri negative ale tertilor indivizi. Dar cand esti de unul singur si insotit de o fata, situatiile neplacute pot fi lesne intalnite. In fine, totul e bine cand se termina cu bine, revin la cort, strangem lucrurile si mai lenevim putin pentru a-i da timp exemplarului sa se regrupeze, cu oile, mai ales ca se afla in directia noastra de inaintare. Si bine facem, cand ajungem pe culmea de unde coborase ciobanul, acesta disparuse demult...
Facem uitat acest eveniment intempestiv si incercam sa simtim „spiritul” acestui munte care, matematic vorbind, reprezinta chiar traseul de culme al lantului carpatic, iar geografic se include in grupa Muntilor Grohotis, desi delimitarea Sloeru Marcusanului fata de acestia din urma e destul de clara, marcata de o serie de inseuari si culmi de tranzitie precum Muntele Urlatelul sau Muntele Cioara. 

Ciucasul in zare
Valea Doftanei Ardelene
Neamtului, din nou, pe fundal
     Ajunsi pe platoul somital situat la peste 1500 metri altitudine, pornim lupta cu aceste vaste intinderi, cele mai domoale culmi intalnite vreodata. Fundamentul geologic de flis cretacic (etapa carpatica veche) a creat un peisaj de inaltimi mai mult decat tesite, pe care nu mi-as dori sa le strabat pe vreme incetosata, directia fiind neclara, la fel ca si identificarea varfurilor.
            Efectele a peste 20 de ani de lipsa a practicilor agricole de calitate si destructurarea economiei montane sunt crunte in aceasta zona si simptomatice pentru multe din pajistile montane si alpine ale Carpatilor. Pasunile sunt napadite de vegetatii secundare, fara valoare nutritiva pentru zootehnie (nardite, ferigi, stirigoaie etc.)...intr-un cuvant...iesite din uzul pastoral. 

Despre stirigoaie, aici: http://www.selene.ro/articole/stirigoaie
            Ca sa nu mai zic, pentru drumetie fiind un adevarat calvar sa inaintezi pe asemenea plaiuri, negasind nici un loc sa pui piciorul pe o suprafata neteda. Lipsa colectarii si diseminarii rezervei de ingrasamant organic care sta la baza unei poliflore montane de calitate a dus la aceasta situatie. La nivel general montan este de adaugat si situatia creata prin obisnuinta crescatorilor de animale de a folosi, in necunostinta de cauza, rumegusul de la gatere pe post de culcus in grajdurile animalelor, ulterior imprastiind pe pasuni ingrasamantul produs de oi sau vaci, acesta amestecat fiind cu micile reziduuri de lemn, anterior asternute. Insa rumegusul duce la supraacidifierea solului si proliferarea plantelor nefurajere, ajungandu-se la situatii de diminuare, pana la abandon, a multor suprafete de pasunat, cum este cazul si in Sloeru Marcusanu.
La drept vorbind, singurele beneficii favorabile drumetiei pe o astfel de culme cum este cea unde ne aflam sunt date de perspectivele inedite asupra zonelor adiacente. In urma noastra apar muntii strabatuti in ziua precedenta. Dincolo de Muchia Rentea strajuiesc versantii nord-estici ai Pietrei Mari, pana spre Piatra Mica si chiar mai departe. Valea Doftanei Ardelene si drumul riveran acesteia ma duce cu gandul la  cat de pitoreasca este aceasta alternativa, pentru cei care vor sa eludeze traficul intens de pe Valea Prahovei. Ajungem si pe Varful Sloeru Marcusanu (1592 m), deslusit cu greu printr-o borna ingropata in iarba. Dincolo de acest varf se zareste Muntele Vaida, de care ne desparte o sa nu prea adanca. Jos, in vale, se zareste un drum forestier care insoteste raul Tarlung in directia acestuia spre Babarunca – destinatia noastra – insa nu este cazul pentru o retragere strategica.

In vale se zareste si Babarunca
Ajungem in saua de dinaintea Muntelui Vaida si „incingem” acest ultim hop pe curba de nivel de pe versantul vestic. In 30 de minute ajungem pe culme si zarim si asezarea Babarunca. Cetatea Inalta a Ciucasului apare din ce in ce mai aproape, la fel ca si Tesla si Dungu. Inca jumatate de ora mai inaintam pana in dreptul piciorului descendent Vaida, undeva pe la jumatatea acestui munte din partea de nord a Marcusanului. Piciorul Vaida si a sa culme despadurita care pierde multa diferenta de nivel pana sa fie “inghitita” de arbori devine o atractiva cale de retragere spre Valea Tarlungului, soarele fiind deja insuportabil la ora 12:00, iar nevoia de intorcere acasa inclinand balanta spre aceasta coborare.

Piciorul Vaida, loc pe unde vom descinde spre drumul forestier
Socoteala relativa nu a tinut cont de „tamponul” compact de rasinoase ce ne va iesi in cale, asa ca se va isca un chin de mai multe zeci de minute, in lupta cu crengile de brad si molid, precum si cu mustele ce ne vor ataca asiduu, pana la izbavirea intalnirii drumului forestier.
Poate cel mai frumos moment al zilei avea sa fie contactul cu apele reci ale Tarlungului si baia pe cinste care ne-a facut sa uitam de zapuseala, balaureala prin padure si alte inconveniente de parcurs. Letargia ne cuprinde, popasurile sunt mai dese, invitati fiind la contemplarea fundalului de deasupra padurii, unde troneaza Tigaile Mari. 


De pe drum, vedere spre Varful Ciucas
La Babarunca ajungem agale, dupa circa 2 ore de la atingerea forestierului, desi traseul pana la sosea era de maxim 4 km. In aceasta mica asezare inchegata mai demult de catre forestierii cantonati aici si desavarsita in ultimii ani prin fenomenul caselor de vacanta, vom zabovi aproape 3 ceasuri pana ce o ocazie ne va repezi in comuna Izvoarele, situata in aval de Maneciu. De la Izvoarele suntem „pescuiti” de un cunoscut iubitor al muntelui, Radu Herja, care se intorcea insotit de o prietena dintr-o tura de o zi in Ciucas. Placutul prilej de schimbat impresii, in compania acestuia, in drum spre Bucuresti incheie aceasta aventura in nordul Muntilor Garbovei (Baiului) si in aceeasi parte de miazanoapte a Muntilor Grohotis.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu