Incursiune in Masivul Naratu

Personal, escapadele in zona montana a Valcii au constituit  intotdeauna un prilej de desfatare si aduceri aminte, avand in vedere cei 3 ani de scoala petrecuti la poalele Coziei. Pe considerentul ca aceasta zona imi este familiara (fiindu-mi la indemana si in raport cu axele de transport) am mizat si de aceasta data pentru a efectua un traseu, avand in vedere ca aveam doar 2 zile libere la dispozitie.

M-am orientat astfel spre doua optiuni palpabile, Cozia sau Culmea Naratului, munti precum Latoritei, Tarnovu Capatanii, Buila-Vanturarita sau Lotrului presupunand un efort de timp mult mai consistent. Cum pe Cozia urcasem recent de 2 ori intr.-un interval mai mic de 3 luni, mi-am intors privirea spre salbatica zona a Naratului, cu oarecare reticente avand in vedere ultimele doua incursiuni (anul 2000 si 2002), despre care imi aminteam ca mi-au pus veritabile probleme de orientare. De fapt, fiind obisnuit in ultimele iesiri cu Bogdan la munte sa avem parte mereu de oarecare peripetii, si cum si el a insistat sa facem o drumetie intr.-o zona mai salbatica, am decis impreuna ca n-ar strica o “haladuire” prin acest perimetru in care stiam ca executi un adevarat exercitiu de vointa in identificarea marcajelor. Cu atat mai mult, efect benefic asupra nivelului de adrenalina putin incercat in ultimul timp era de dorit si binevenit!

Zis si facut: sambata dimineata, inceput de noiembrie, autogara Militari directia Ramnicu-Valcea, iar de-acolo un microbuz care ne lasa la gura de varsare a Vaii Lotrului in Olt. Ajungem la Brezoi, oras cunoscut atat prin amploarea industriei forestiere si a numarului de castigatori la Loto, cat si prin faptul ca reprezinta o veritabila “poarta” de intrare in fascinanta lume a a Vaii Lotrului si a meterezelor montane adiacente acesteia. Hotarasem deja sa facem acelasi traseu pe care l-am mai abordat acum cativa ani, respectiv: Brezoi – Vf. Valtureasa – Vf. Naratu – Stana Tarsa – Poiana lui Pavel – I.F. Lotrisor. 

Trecem grabiti pe langa “obiective” gen graffiti-ul din zona coloniei de baraci de pe vremea construirii amenajarilor hidrotehnice ale Vaii Oltului, apoi artera principala a centrului urban si primaria cu tenta de kitsch a orasului, pentru a ajunge in dreptul Monumentului Eroilor din Primul Razboi Mondial. De aici tinem soseaua care duce spre Voineasa cale de inca 300 m, iar apoi facem stanga pe o ulita pe care stiam ca se face iesirea spre padure pentru a aborda traseul. Eroare: dupa 5 minute de mers ne gasim in fata unui dig insurmontabil si a unei amenajari piscicole a unui satean, repere ce un aduceau deloc cu cele cunoscute de mine. Ne intoarcem la drumul principal si pornim pe urmatoarea ulita, mergem pana ajungem la un dig mai mic, in spatele unei dependinte si urcam un fel de scara de fier, apoi facem dreapta prin gradina unui om, pentru a intra propriu-zis pe valcelul specificat si in cartea regretatului Nae Popescu (“Muntii Capatanii”, Editura Sport-Turism, 1977 – old school da’ bun!!!).

Leaving the urban

Ne aflam pe drumul cel bun, desi inca nici o urma de marcaj. Mergem pana la capatul valcelului intr-o relativa ascensiune si apoi, intuitiv, facem putin dreapta si dupa 5 minute de mers apare pe un stejar batran, foarte sters, mult-cautatul punct rosu, probabil nerefacut de la Asaltul Carpatilor. 

Suntem in grafic si pe directia dorita, (respectiv Culmea Satului), iar cu gandul ca acest traseu ar trebui facut in 8 - 9 ore si ca mai avem o zi la dispozitie, continuam ascensiunea cu foarte multe opriri pentru fotografii si rasfat visual pe fundalul muntilor invecinati deslusiti tot mai clar dincolo de varfurile copacilor. Drumul este sinuos, urmarind atat coama punctata cu tancuri de piatra ce confera dese puncte de belvedere, cat si curbele de nivel pe versantul impadurit, inaintand pe stratul de frunze nederanjat care ne da o idee de cat de umblat este acest traseu. 

Valea Superioara Vultureasa

Dupa aproximativ 45-50 minute de mers de la identificarea marcajului, dam de niste stanci deasupra unui abrupt, loc de unde ni se reliefeaza spre sud-vest impresionanta prapastie a Vaii Valtureasa, partea superioara acesteia fiind invaluita intr-un strat proaspat de zapada.Dificultati in intervalul de traseu efectuat sunt date doar de o prabusire de copaci care blocheaza poteca pe o anumita portiune, fapt ce ne face sa deviem traseul pe o anumita distanta.

Cozia innegurata. In dreapta se pot observa si inaltimile Foarfecii Naratului

Continuam ascensiunea punctati de mazarichea ce cade tot mai intens, iar dupa alte 30-40 minute de mers, timp in care pe nestiute zapada proaspat asternuta isi face loc in decor, intram iarasi de pe versant pe muchie pentru a avea surpriza sa constatam ca ne intersectam cu un marcaj punct rosu actualizat care ne va acompania in continuare si care va reprezenta o adevarata mana cereasca in ceea ce priveste efectuarea in bune conditii a traseului. Acest marcaj actualizat trebuia abordat de pe partea estica a Culmii Satului, pe care tocmai am urcat, constituind dovada ca s-a mai lucrat la imbunatatirea traseelor in aceasta arie muntoasa, probabil decand cu introducerea zonei Naratului in Parcul National Cozia. Eroarea e de partea noastra ca n-am perseverat in actualizarea informatiilor, ghidati fiind de certitudinea celor doua ascensiuni anterioare ale mele, ale caror sfatuitor de baza le-a fost tot cartea volumul din colectia “Muntii Nostri” amintit anterior.

Intrand pe traseul “intinerit” de marcaj, mergem mai mult pe muchie si dupa alte 10-15 minute intram intr-o zona unde culmea ia aspectul unei spinari domoale, poienite, loc ideal de plasat cortul in prisma faptului ca am inceput acest traseu destul de tarziu, iar germenii inserarii se infiripau in concret. Totusi, cu gandul ca am gasit loc de campare inaintam inca 20-25 minute pana dam de un areal stancos, de unde creasta devine foarte accidentata perspectivele fiind de continuare in acelasi stil cu valente de catarare. Retragerea se face rapid spre zona mai plata unde ridicam cosmelia ce ne va adaposti in noaptea cea lunga.

Seara

A doua zi dimineata

 Dupa o noapte destul de comoda ne trezim intr-un decor bivernal (2-3 cm de zapada depusi peste stratul de frunze) si dupa mici retusuri alimentare pornim la drum. Intram din nou in zona accidentata, unde suntem intampinati de un tanc stancos foarte abrupt si zvelt pe care il ocolim prin partea dreapta, cu mare grija la poteca inzapezita, pana ajungem intr-o sa care separa stanca noastra de alta si mai semeata. Confruntand informatiile din carte cu situatia de pe traseu realizam ca ne aflam, propriu-zis, in Saua dintre Turnuri si ca cele doua stanci mentionate au si denumiri: Turnul Mic si Turnul Mare.
Cu grija abordam si aceasta a doua stanca pe o serie de brane inierbate, prinzand usor, usor altitudine, desi reticenta se cuibarise in mintea fiecaruia,  cum ca s-ar putea sa nu efectuam acest traseu cu brio, avand in vedere zapada depusa peste roca.

Instantanee

O alta lespede de piatra apare in fata, pe care o invaluim prin hornuletul din partea stanga, pe la baza, iesind intr-un final cu greu deasupra acesteia, pentru un popas binemeritat. 

In departare: Muntii Lotrului

Splendoarea Coziei

Panorama incantatoare spre Masivul Cozia, o parte a Muntilor Lotrului, Foarfeca Naratului (un adevarat “strajer” al Vaii Oltului),  apoi spre Brezoiul intins pe multi kilometri, ca si spre zona deluroasa a Tarii Lovistei, acolo unde privirea se opreste din cauza cetii care ne priveaza de aparitia in peisaj a semetilor Fagarasi.

 Continuam ascensiunea pe poteca ce coteste considerabil spre est, prin padure, mai jos de linia culmii, iar dupa alte 10-15 minute atingem din nou creasta Valturesei (putem folosi si denumirea de creasta Naratu-Valtureasa), pe care inaintam cu grija, intr-un final atingand si varful cu acelasi nume (1449 m altitudine).

             

O parte din creasta acestui masiv

Prin inlesnirea data de aceasta inaltime avem o viziune completa asupra muchiei inguste si accidentate pe traiectoria careia ne-am inscris , deosebit de impunatoare ca si relief, desi la o altitudine medie de 1400 metri.

 Inaintam pe poteca, pe langa lespezile ascunse de stratul de omat, coboram usor spre sud in padure, ajungem intr-o noua seuta, iar apoi ocolim Vf. Verdes (cca 1450 m altitudine) pe la vest, pentru a relua directia pe coama impadurita, printre rasinoasele ce-si fac simtita prezenta. Urcam pieptis pe un versant cu o multime de copaci doborati, apoi poteca serpuieste pe sub creasta, din nou o sa, iar varful principal (de fapt “Cosurile” Naratului, fiindca sunt mai multe varfuri intr-un perimetru restrans) ne apare foarte apropiat, desi mai e ceva de mers. Tot de-aici, urcand putin pe un pisc pe langa care tocmai am trecut, avem o panorama excelenta spre muchiile coziene Varateca, Urzica, Armasaru si Turneanu. De asemenea, Foarfeca Naratului, tancul stancos care domina Valea Oltului dinspre vest, apare foarte modest in peisaj, pe fundalul impunator al Coziei.

Traseul continua la o altitudine relativ constanta pana suntem intampinati de peretele nordic al Cetatii Naratului, unde poteca se abate spre stanga, iar dupa alte cateva schimbari de directie ce nu pun probleme de orientare ajungem la Izvorul Ferigilor. Stiut fiind ca varful principal al culmii este in afara traseului si trebuie atins pornind de undeva din zona in care ne aflam, intr-u urcus abrupt de 60 metri diferenta de nivel, printre lespezi si rasinoase, iar timpul destinat acestei ascensiuni adauga inca o ora la general, hotaram sa continuam traseul pentru a nu fi surprinsi de inserare prea departe de drumul forestier.

Putin frustrati ca n-am reusit sa atingem si piscul cel mai semet, dar cu un spirit de conservare care ne spune ca am luat decizia corecta, urmam poteca prin padure spre est, iar apoi schimbam directia spre sud pana ajungem in Saua Tarsa (cca 1280 m altitudine), loc de intersectie cu marcajul cruce albastra care coboara spre Brezoi pe Valea Satului.

Dupa o scurta priveliste spre versantii nord-estici ai Builei, ca si spre bazinul superior al Lotrisorului, ramanem fideli variantei de coborare pe marcaj punct rosu manati de inserarea care diminua vizibilitatea de la un minut la altul. Poteca se dirijeaza din nou spre est pierzand incet, incet din altitudine si oferindu-ne, la un moment dat, printr-un luminis, ocazia de a imortaliza niste frumoase imagini pe fundalul Fagarasului “mijit” din ceata in care a stat ascuns toata ziua.

Dincolo de culmile sudice ale Mazgavului si Stanei Mari apare Negoiul si Lespezi - Caltunul

Pe nestiute ajungem in Poiana lui Pavel, loc menit parca sa incununeze seria de puncte de belvedere printr-o ultima imagine de ansamblu asupra Coziei, dincolo de care la stanga apare o parte din creasta fagarasana, iar la dreapta sesizam(cel mai probabil!) Masivul Iezer si coamele sale inzapezite. De asemenea, Cheile Lotrisorului apar foarte bine individualizate pe valea cu acelasi nume.

De deasupra Vaii Lotrisorului, panorama spre Cozia

Coborare abrupta din Poiana lui Pavel (cca 500 metri diferenta de nivel, pe o panta foarte accentuata), cu frontalele in functiune si cu foarte mare atentie sa nu pierdem marcajul, care totusi se face de negasit la circa 15 minute departare de drumul forestier, pe care-l identificam de la distanta printre copacii desfrunziti.

Urmeaza un drum monoton de 5 km pe Valea Lotrisorului, interval inviorat doar de stratul de zapada proaspata, ca si de portiunea de “chei” prin care trecem si de cascada antropic creata a Lotrisorului, cu o cadere de circa 25-30 metri. D.N. 81 la orizont, Motelul Lotrisor imediat, prima sticla de Fanta-i a noastra, autostop pana la Ramnicu Valcea, apoi alta ocazie pana la Bucuresti si…asta a fost!

Tura interesanta intr-un loc mai putin umblat si care a reusit sa ne intrebuinteze serios, avand in vedere si zapada care schimba serios datele problemei in ceea ce priveste traversarea acestei culmi muntoase, precautia fiind cuvantul de ordine, iar timpul suplimentar alocat este de la sine inteles.  Daca in mod normal traseul efectuat de noi ar trebui parcurs in 8 – 9 ore, in conditii de iarna a adauga inca 3 ore la total nu e mult spus, ca sa nu mai socotim inca un ceas in caz ca doresti sa atingi si Cosurile Naratului aflate mult in afara traseului, si unde chiar iti poti satisface setea de imagini frumoase prin panorama care ti se ofera.

Per ansamblu, acest areal muntos ofera o serie de atribute care pot multumi pe toata lumea, cum ar fi: efort consistent, necesitatea unei atentii sporite la orientare, alpinism usor, relief accidentat, nenumarate puncte de belvedere, iar pentru cei mai norocosi nu e exclusa posibilitatea de a observa niste capre negre sau alte specii faunistice in toata splendoarea lor.

Totusi, perioada propice de calatorie in Naratu exclude toamna tarzie, implicit iarna, avand in vedere sumedenia de rape, hornuri, strungi, pereti si alte elemente care dau specificul de relief accidentat si care, coroborate cu vremea nefavorabila, transforma ascensiunea pe aceasta culme intr-o activitate hazardata.